„Cum judeci o solicitare a unui părinte de băiat care îți spune că fiul său, de doar 4 ani, și-ar dori ca la aniversarea zilei sale de naștere sa fie prezenți idolii săi… polițiștii?” este întrebarea la care au răspuns agenții Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava.
Astfel, polițiștii au dat curs solicitării și, pe 11 februarie, au participat la aniversarea lui Casian, menționând că o astfel de provocare îi onorează și îi duce cu gândul la proprii copii, precum și la intervențiile dificile, în situații de risc care au implicat minori.
„Tort, fotografii și o atmosferă de sărbătoare juvenilă întregește o zi specială din viața și ziua de muncă a unor oameni „special”, lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava. La mulți ani, Casian! Cine știe?! Poate că peste ani ne vom revedea în calitate de colegi ai unei structuri respectate și puternice, capabilă să răspundă unor provocări tot mai mari”, a fost mesajul transmis de polițiștii suceveni, care au tratat cu seriozitate o intervenție ce nu a presupus, ca în mod uzual, percheziții, descinderi și negocieri.