Deputatul social-democrat Gheorghe Șoldan a anunțat marți, 6 februarie 2024, că, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate două contracte prin care se vor construi rețele inteligente de distribuție de gaze naturale, la care vor fi racordate peste 7.200 de gospodării și instituții publice din cinci comune sucevene.
Unul dintre aceste contracte vizează construirea unei rețele inteligente de distribuție gaze naturale în comunele Boroaia, Bogdănești și Fântâna Mare, pentru care a fost alocată o finanțare de 105.252.349,41 lei. Cel de-al doilea, tot cu același obiectiv, a fost aprobat pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, formată din comunele Cornu Luncii și Rădășeni, finanțarea pentru acest proiect fiind de 82.875.851 lei.
Termenul de finalizare este de 36 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
„Astăzi este despre munca primarilor gospodari din județul Suceava, care au reușit să semneze noi contracte importante pentru comunitățile lor. E un pas important pentru modernizarea județului Suceava, care sper eu că va intra în următorii ani într-o normalitate, în care să nu mai inaugurăm cu televiziunea după noi flacăra de la aragazul fără butelie.
Îi felicit pe primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu, pe primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, și pe primarul comunei Bogdănești, Cristian Sopon, dar și pe cei doi primari liberali. Împreună au reușit să fie un exemplu pentru comunitățile lor și să se implice în atragerea de investiții pentru dezvoltarea localităților pe care le administrează și, implicit, a județului”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Parlamentarul sucevean i-a mulțumit secretarului de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, Alexandru Stoica, pentru deschidere, lucrând cu primarii suceveni, de fiecare dată când aceștia au avut nevoie de sprijin.