Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Pompierii au intervenit cu șase autospeciale pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din comuna Udești

Militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din localitățile Udești, Bosanci și Verești, au intervenit joi, 25 ianuarie 2024, cu șase autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Ruși-Mănăstioara, comuna Udești.

Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 1:16. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul casei de locuit și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la întreaga locuință, dar și la vecinătăți.

Au ars acoperișul casei, pe suprafața de aproximativ 190 de metri pătrați, două anexe gospodărești, pe aproximativ 50 de metri pătrați, un foișor pe 40 de metri pătrați, dar și bunuri din gospodărie. S-au degradat tencuiala și zugrăveala din locuință, precum și alte bunuri materiale.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, o bucătărie de vară și locuința învecinată. Incendiul a fost lichidat la ora 6:05.

În ceea ce privește utilizarea optimă a instalațiilor electrice, pompierii recomandă:

  • utilizarea de întrerupătoare, prize și cabluri electrice fără defecțiuni sau improvizații;
  • utilizarea de siguranțe omologate în tablourile electrice;
  • evitarea suprasolicitării instalațiilor electrice;
  • verificarea periodică a instalației electrice, numai cu personal autorizat.

Articole Similare

Back to top button