Articole GeneraleComunicate de presaStiriStiri Locale

Pompierii de la trei subunități au acționat 7 ore pentru a lichida incendiul izbucnit într-o gospodărie din comuna Ulma

Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus, Siret și Rădăuți au intervenit, în această noapte, cu patru autospeciale de intervenție, o autoșenilată, o ambulanță SMURD și trei motopompe, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Nisipitu, comuna Ulma.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și o parte dintre construcțiile anexe, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost anunțat prin apel la 112 marți, 9 ianuarie, la ora 20:53. Misiunea pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de material lemnos care ardea, zona montană, izolată, în care se afla gospodăria, greu accesibilă mijloacelor de transport, și temperaturile extreme la care s-a desfășurat misiunea de stingere (de până la -18 grade Celsius). Incendiul a fost lichidat în dimineața zilei de miercuri, 10 ianuarie, la ora 4:50.

Au ars casa de locuit și anexele gospodărești, construcții din lemn, cu învelitoare din tablă și azbociment, pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. Au mai ars bunurile din interiorul construcțiilor, precum și documente personale.

Maiorul Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al Județului Suceava, precizează că focul a fost cauzat de efectul termic, generat de coșul de fum neizolat ori amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat trei construcții anexe, tot din lemn, aflate în apropierea focarului.

*   *   *

Pompierii suceveni fac, din nou, apel către populație, rugând cetățenii să le trateze recomandările cu maximă seriozitate, pentru a se proteja și pentru a transforma propria locuință în cel mai sigur și confortabil loc, atât pentru ei, cât și pentru întreaga familie.

Coșurile, burlanele și canalele de fum trebuie să fie izolate față de elementele combustibile ale pereților, planșeelor și acoperișurilor. De asemenea, este obligatoriu ca acestea să fie curățate cel puțin o dată pe an. În podul casei, coșul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească și să constituie surse de aprindere.

Articole Similare

Back to top button