Articole GeneraleExterneStiri

Avion de pasageri, cuprins de flăcări, pe Aeroportul Internațional Haneda din Tokyo

Două avioane s-au ciocnit în cursul zilei de astăzi, pe Aeroportul Internațional Haneda din Tokyo. Este vorba despre un avion de pasageri al Japan Airlines, care ateriza pe pista C a aeroportului, și o aeronavă a Gărzii de coastă japoneze, care urma să decoleze.

În urma coliziunii, avionul de linie a fost cuprins de flăcări. La bordul aparatului de zbor se aflau 367 de pasageri și 12 membri ai echipajului, iar toți au fost evacuați de urgență, fără a exista victime. Cinci dintre cei șase pasageri ai aeronavei militare au fost declarați decedați, anunțul fiind făcut de ministrul japonez al Transporturilor, Tetsuo Saito. Pilotul avionului a suferit răni grave.

Potrivit The Japantimes, aeronava pazei de coastă se afla în misiune, transportând provizii pentru a sprijini populația din zona afectată de cutremurul cu magnitudinea de 7,6 care a lovit centrul Japoniei luni, 1 ianuarie.

Peste 70 de mașini de poliție au fost trimise la fața locului, informează presa japoneză.

Articole Similare

Back to top button