Articole GeneralePoliticSocialStiriStiri Locale

Deputatul Gheorghe Șoldan, gazdă pentru 120 de copii din Straja și Baia, care au vizitat Palatul Parlamentului

Luni, 4 decembrie 2023, 120 de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, din comunele sucevene Straja și Baia, au vizitat Palatul Parlamentului, obiectivul principal în excursia lor de două zile la București.

Activitatea s-a desfășurat în urma angajamentului deputatului social-democrat Gheorghe Șoldan, care, în luna septembrie a acestui an, în cadrul celei de-a 7-a ediții a evenimentului „Mândră-i Straja-n sărbătoare”, a promis să le ofere această excursie copiilor cu merite deosebite, „în semn de apreciere și încurajare”.

Grupul de elevi a fost însoțit de primarul comunei Straja, Mihai Juravle, cadre didactice de la școlile din cele două comune și 12 masteranzi de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Sucevenii au fost primiți parlamentarul Gheorghe Șoldan și de președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, unul dintre cei mai tineri președinți din istoria Parlamentului. Elevii au pus întrebări și au aflat multe informații despre activitatea celor două camere, despre atribuțiile deputaților și a senatorilor.

„Excursia de la București, la Palatul Parlamentului, nu a fost doar o recompensă pentru rezultatele meritorii la învățătură, ci și un pas înainte în călătoria lor educațională. Fiecare dintre acești tineri are potențialul de a contribui în mod semnificativ la societatea noastră. Tinerii sunt cea mai importantă resursă a României, iar noi avem datoria să îi sprijinim și să îi încurajăm cât mai mult în dezvoltarea lor personală”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Articole Similare

Back to top button