
Ziua de 28 noiembrie este declarată, oficial, „Ziua Bucovinei”, hotărâre adoptată prin legea 250/2015. Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă. Acum 105 ani, la 28 noiembrie 1918, dr. Iancu Flondor a prezidat Congresul General al Bucovinei, întrunit în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuți, care a adoptat prin vot moțiunea Unirii Bucovinei cu Regatul României. Prin aceasta s-a hotărât „unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava celebrează Ziua Bucovinei și prezintă comunității sucevene evenimente culturale menite să valorifice arta, în diferitele ei forme, și, totodată, să transmită valorile acestui spațiu generațiilor viitoare.
Astfel, vineri, 24 noiembrie, la ora 16:00 va avea loc vernisajul Expoziției de pictură „Bucovina – Gând și culoare”, ce va avea loc în spațiul expozițional al teatrului. Evenimentul este realizat sub egida instituției gazdă – TMMVS, a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) și a Asociației Artă și Umanitate (AAU), iar curatorul expoziției va fi artista vizuală Lucia Pușcașu. În cadrul expoziției vor putea fi admirate creațiile a cinci artiști plastici, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Oana Ruxandra Hrișcă, Viorica Ana Moruz, Pușa Pîslaru, Lucia Pușcașu și Camelia Sadovei.

Lansarea cărții „Bucovinence de poveste”, de Gabriela Lupu, este cel de-al doilea eveniment dedicat Zilei Bucovinei, desfășurându-se vineri, 24 noiembrie, de la ora 17:00.

Realizat cu sprijinul teatrului sucevean și a Televiziunii Intermedia, evenimentul se va desfășura în prezența autoarei, Gabriela Lupu, și va fi prezentat de jurnalista Adriana Dascălu Bulină.
„Am dorit să aduc în lumina reflectoarelor câteva femei care își merită locul alături de bărbați în istoria Bucovinei, femei despre care s-a scris puțin, dar care sunt vrednice de tot respectul și considerația noastră. Am căutat modele inspiraționale autentice, credibile, tangibile. Pentru mine bucovineanca de poveste înseamnă în primul rând omul de calitate, înțeles și asumat, omul care luptă pentru toți, omul care respectă Bucovina cu toate valorile sale”, declară, în prefața cărții, autoarea Gabriela Lupu.
Marți, 28 noiembrie, de la ora 17:00, se va desfășura Conferința „Eminescu – Omul”, care va fi susținută de lectorul Alin Comșa. Evenimentul este realizat cu sprijinul TMMVS, în parteneriat cu Asociația „Împreună Dăruim Viață” și EDU MAX – Centru de Dezvoltare Personală și Profesională.
Agenda conferinței cuprinde următoarele aspecte:
- Curs Eminescu – Omul
- Expoziție carte rară – Eminescu
- Lansare de carte – Portretele lui Eminescu
Ideea acestei conferințe a plecat de la o serie de întâlniri purtate de Alin Comșa cu tineri elevi și studenți care și-au exprimat nevoia de a ști de ce Eminescu este atât de important în istoria culturii și a literaturii românești.
Cartea „Portretele lui Eminescu” este o lucrare în care sunt prezentate portretele poetului național în viziunea unor artiști precum Ștefan Luchian, Ion Pacea, Camil Ressu, Ary Murnu, Marcel Chirnoagă, Jules Perahim, Alexandru Brătescu Voinești, Aurel Bordenache, Ligia Macovei, Mișu Teișanu, și mulți alții. Pornind de la aceste portrete, cartea cuprinde, sub formă de povești scurte, idei, concepte și întâmplări reale din viața lui Mihai Eminescu.

Cele trei evenimente organizate pentru a celebra Ziua Bucovinei se desfășoară în spațiul expozițional al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.