Articole GeneraleComunicate de presaSanatateSocialStiriStiri Locale

Genetică medicală și Psihiatrie pediatrică, două noi specialități la Spitalul Clinic Județean Suceava

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava vine în sprijinul pacienților, adăugând două noi specialități în lista celor deja existente în portofoliul medical al instituției: Genetica medicală și Psihiatria pediatrică.

„Genetica medicală și Psihiatria pediatrică sunt două specialități de nișă care elucidează și completează diagnosticul. Pacienții pot beneficia de consultații gratuite în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul de oricare altă specialitate, în contract cu CNAS”, transmite dr. Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Suceava.

Serviciile aferente celor două specialități se află în cadrul Ambulatorului Integrat al spitalului și pot fi accesate în urma unei programări, fie pe site-ul unității medicale, fie la numărul de telefon 0230/222120.

  • Ambulator Genetica Medicala: dr. Pavaloaia Oana Maria
  • Ambulator Pediatrie/Psihiatrie pediatrică: dr. Nitica Isabela

Genetica medicală

Conform specialiștilor, genetica medicală joacă un rol crucial în diagnosticarea și gestionarea pacienților cu boli genetice sau cu risc crescut de a dezvolta astfel de afecțiuni, regăsindu-se la frontiera cu celelalte specialități, atât medicale, cât și chirurgicale. Bolile genetice pot afecta diferite sisteme ale corpului și se pot manifesta la orice vârstă și indiferent de sexul pacientului, variind de la boli rare până la cele mai comune afecțiuni.

„Medicul genetician oferă consiliere pacientului și familiei acestuia, privind riscurile genetice, opțiunile de testare și managementul bolii. Pe lângă identificarea și confirmarea cu ajutorul testelor genetice, specialistul în Genetică medicală ajută la înțelegerea cauzei bolii, interpretează teste genetice. Astfel, în funcție de mutația existentă, ajută la gestionarea simptomatologiei în vederea prevenirii complicațiilor și ghidarea, în anumite situații, a tratamentului. Acest lucru poate ajuta pacientul să ia decizii informate și să se pregătească pentru viitor”, a declarat dr. Oana Maria Păvăloaia, specialist în Genetică medicală.

Dr. Păvăloaia Oana Maria – medic specialist Genetică medicală la SCJU Suceava

De asemenea, cuplurile care intenționează să aibă copii sau care sunt îngrijorate de riscurile genetice pot primi consiliere și recomandări de teste genetice preconcepționale pentru a evalua riscurile și opțiunile disponibile.

Psihiatria pediatrică

Psihiatria pediatrică este specialitatea medicală care se axează pe componentele biologice, psihologice și sociale ale tulburărilor comportamentale, emoționale și de dezvoltare ale copiilor și adolescenților. Problemele de sănătate mintală se pot manifesta devreme în rândul copiilor și adolescenților, specialiștii declarând că, în acest context, abordarea timpurie poate preveni problemele semnificative din viitor, determinând rezultate mai bune pe termen lung.

„Evaluarea sănătății mintale a copiilor și adolescenților se realizează prin intermediul interviului psihiatric cu părinții sau tutorii și cu copiii sau adolescenții. Complementar sunt realizate evaluări precum: evaluare psihologică și logopedică, investigații suplimentare pentru a exclude o cauză organică, ulterior cu elaborarea unui plan terapeutic individualizat, adaptat nevoilor specifice și stadiului de dezvoltare al copilului sau adolescentului. Planurile de tratament pot include diverse abordări terapeutice precum schimbarea stilului de viață, psihoterapie și/sau tratament medicamentos, tratarea comorbidităților”, a precizat dr. Isabela Nițică, medic specialist Psihiatrie pediatrică.

Dr. Nițică Isabela – medic specialist Psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic Județean Suceava

Printre cele mai frecvente afecțiuni psihice în rândul copiilor și adolescenților se numără tulburările de dezvoltare psihomotorie, tulburarea hiperkinetică cu deficit atențional, tulburarea de spectru autist, tulburările de anxietate și de dispoziție, tulburările de poziție și de conduită, tulburările de alimentație, tulburările de învățare, consumul de substanțe și altele.

Psihiatria pediatrică sau psihiatria copilului și adolescentului își propune să ajute copiii și adolescenții să-și dezvolte abilități de adaptare și să ducă o viață sănătoasă și împlinită.

Articole Similare

Back to top button