Articole GeneraleSanatateSocialStiriStiri LocaleStiri Nationale

600 de botoșăneni au fost consultați gratuit de medici voluntari, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”

Peste 600 de persoane din județul Botoșani au beneficiat de consultații gratuite, în perioada 6-9 noiembrie, în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate”.

Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Toate activitățile se derulează la inițiativa și sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, cunoscut drept „Chirurgul sufletelor”, datorită proiectelor umanitare demarate pentru ajutorarea celor mai puțin norocoși.

Astfel, locuitori din Hlipiceni, Dragalina, Cobiceni, Iurești, Cernești, Satul Nou, Albești, Todiceni, Răuseni, Victoria, precum și din orașul Botoșani au beneficiat de serviciile oferite gratuit de medici voluntari, specialiști în urologie, dermatologie, medicină internă, diabet zaharat, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, oncologie ORL, recuperare medicală, oftalmologie, ortopedie, ginecologie, psihiatrie adulți și psihiatrie pediatrică.

„Ne bucurăm că ni s-au alăturat foarte mulți medici specialiști în această campanie. Sunt medici veniți din diferite colțuri ale țării, din Brașov, Râmnicu Sărat, Pitești și chiar din Botoșani. Sunt medici care s-au dedicat acestui gest nobil, gest făcut pentru acești oameni cu vârste înaintate, cu probleme grave de sănătate, care, datorita distanței mari față de orașele apropiate sau datorită singurătății, a faptului că nu au pe nimeni care să îi sprijine, nu s-au mai întâlnit cu medicul de ani de zile. Am întâlnit mulți oameni singuri și neajutorați. Ar putea fi părinții noștri, bunicii noștri și de aceea ne-am dorit ca această săptămână să ne dedicăm întru totul lor. A fost o acțiune amplă la care au participat nu mai puțin de 35 de cadre medicale, din 14 domenii medicale, pe care nu le întâlnești laolaltă nici într-un spital foarte mare. Aceasta este o activitate care ne dă speranță, deoarece vedem că, unindu-ne forțele putem sprijini mai bine semenii noștri din mediul rural.”, a declarat Dănuț Prună, Voluntar Coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.

Patologiile depistate de medicii voluntari în cele patru zile au fost foarte variate. În urma consultațiilor, medicii au depistat și pacienți cu afecțiuni severe, care au fost îndrumați spre investigații amănunțite și tratament potrivit problemelor cu care se confruntă.

„Este o mare mobilizare de forțe aici. Extraordinar mi se pare că de la o zi la alta au venit tot mai mulți oameni, vin și din împrejurimi, nu doar din comuna Hlipiceni, ceea ce înseamnă că era mare nevoie, că oamenii sunt dispuși să intre în cabinet, să își înfrunte frica și să vadă ce probleme pot să aibă și pe care le și pot rezolva. Este un circuit foarte bine pus la punct, din momentul în care intră și până când iese, pacientul trece prin mai multe specialități, își depistează problemele de sănătate, pleacă cu câteva soluții sau află pașii pe care trebuie să îi facă”, a declarat Dr. Ioana Iftime, medic specialist în recuperare medicală.

Până în prezent, în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” au fost organizate 106 acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Maramureș, Argeș, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Buzău, numărul total al beneficiarilor ridicându-se la peste 15.000 de persoane. 

Articole Similare

Back to top button