
În fiecare an, pe data de 14 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Diabetului Zaharat. Această zi este marcată la nivel internațional, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și a fost propusă, în 1991, ca răspuns la creșterea alarmantă a frecvenței acestei boli, care afectează în prezent peste 260 de milioane de persoane în întreaga lume. Pentru anul 2023, activitățile de celebrare pe plan mondial se vor desfășura sub sloganul „CUNOSCÂNDU-ȚI RISCUL, ȘTII RĂSPUNSUL”, cu referire la riscul de apariție a diabetului zaharat tip 2 sau complicațiilor acestei boli.
Echipa medicală a Centrului Antidiabetic Suceava oferă, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, teste gratuite pentru monitorizarea glicemiei, dozarea hemoglobinei glicozilate, determinarea parametrilor antropometrici (greutate, înălțime) și a compoziției corporale, materiale pentru piciorul diabetic, pacienților care se adresează Cabinetului Ambulatoriu din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, indiferent de tipul de tratament urmat. În felul acesta, se facilitează accesul la automonitorizare cât mai multor persoane, determinarea glicemiei fiind o componentă fundamentală a îngrijirii diabetului.
Prevenirea complicațiilor este obiectivul sine qua non al specialității noastre. Optimizarea stilului de viață este elementul cheie în ameliorarea calității controlului glicemic, abordare care poate preveni în mod eficient progresia de la prediabet la diabet. În plus, optimizarea stilului de viață va îmbunătăți toți factorii de risc pentru diabet zaharat și sindrom metabolic, obezitate, hipertensiune arterială, dislipidemie. Anul acesta vor participa și studenții Facultății de Medicină și Științe biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în cadrul proiectului „Promovarea stilului de viață sănătos la pacientul cu diabet zaharat”.
La nivelul Centrului Antidiabetic Județean Suceava sunt în evidență 37.397 de persoane cu diabet zaharat, din care 140 sunt copii. Doar în anul 2023 s-au înregistrat 3070 de cazuri noi, din care 18 la vârsta pediatrică. La Spitalul Clinic Județean Suceava, activitatea se desfășoară în cadrul Secției de diabet zaharat, singura de profil din județ, unde se efectuează internări continue și de zi. De asemenea, Cabinetul Ambulatoriu de diabet zaharat funcționează ca o structură centrală în cadrul Unității Județene de implementare a programului național de diabet zaharat (Centrul Antidiabetic Suceava).
Dobândirea unui stil de viață nesănătos și existența unor dezechilibre nutriționale pot conduce la apariția unor afecțiuni grave în rândul populației, printre care obezitatea și bolile metabolice cu anomalii intermediare ale glicemiei. În prezent, pe lângă cei 415 milioane de adulți estimați că ar avea diabet zaharat, există 318 milioane de adulți care suferă de anomalii ale reglării glicemice, stări patologice încadrate în stadiul de prediabet, care îi expune la un risc crescut de a dezvolta boala în viitor. Prediabetul este o afecțiune în care nivelurile de glucoză din sânge sunt mai mari decât cele normale, dar nu suficient de mari pentru un diagnostic de diabet zaharat.

Conform celor mai recente recomandări, prediabetul este definit ca alterarea sau modificarea glicemiei à jeun (valoarea nivelului de glucoză din sânge pe nemâncate, la cel puțin 8 ore de la ultima masă), cu niveluri ale glucozei plasmatice à jeun de 100 până la 125 mg/dl, toleranță scăzută la glucoză, cu niveluri de glucoză din plasmă între 140 și 199 mg/dl la 2 ore postprandial sau HbA1c de 5,8 până la 6,4 %.
Centrul Antidiabetic Suceava este printre puținele centre din România nominalizate cu activități pentru pacienți, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului (sunt doar 3 centre în România, dintre care două la București), așa cum reiese din site-ul https://worlddiabetesday.org/.
Echipa de medici a secției de Diabet este formată din dr. Claudiu Cobuz – medic șef secție, dr. Caziuc Ramona, dr. Corina Lazăr, dr. Clus Simona și dr. Chițan Cristina.
Secția si ambulatoriul de specialitate diabet zaharat din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava beneficiază, prin sprijinul conducerii și a Consiliului Județean, de dotări de excepție: aparat pentru determinarea neuropatiei diabetice (Sudoscan), sisteme de monitorizare continua a glicemiei (CGMS), investigarea circulației periferice (indice glezna -braț), determinarea rapidă a hemoglobinei glicozilate (prin teste achiziționate de spital).
Uniți, comunitatea globală a diabetului are cifrele, influența și determinarea de a aduce schimbări semnificative, pe care le datorăm milioanelor de familii afectate de diabet și o datorăm moștenirii Paulescu.
Articol realizat de Dr. Claudiu Cobuz – medic primar Șef Secție diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Lector universitar, Doctor în științe medicale, Coordonator al Centrului Antidiabetic Suceava