Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEducatieStiriStiri Locale

50 de calculatoare performante, puse la dispoziția cititorilor, în sălile de lectură ale Bibliotecii USV

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava își anunță cititorii că, începând cu anul universitar 2023-2024, pune la dispoziția beneficiarilor noi facilități. Este vorba despre 50 de calculatoare performante, dotate cu toate aplicațiile necesare procesului didactic și celui de învățare.

Aceste echipamente sunt repartizate în sălile de lectură ale bibliotecii, fiind conectate, prin rețeaua Wireless USV, la aplicația de căutare a publicațiilor Opac, la modulele de achiziție, indexare, prelucrare și comunicare a colecțiilor. Totodată, calculatoarele din spațiile bibliotecii universitare facilitează accesul la resurse electronice românești și străine (reviste științifice USV și proiecte Anelis Plus) și permit gestionarea conturilor individuale. Prin serviciul online, se oferă posibilitatea de rezervare a titlurilor solicitate și de prelungire a termenului de împrumut.

„Menționăm că facilitățile puse la dispoziția utilizatorilor au fost implementate în cadrul Proiectului „Modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale universitare”, realizat prin eforturile Rectoratului USV. Colectivul Bibliotecii, prin Serviciul de Relații cu Publicul, este pregătit pentru a transmite informațiile necesare privind accesarea și folosirea eficientă a noilor echipamente, fiind la dispoziția tuturor celor interesați”, transmit reprezentanții Bibliotecii USV.

Articole Similare

Back to top button