Articole GeneraleExternePoliticSocialStiri

Nouă țări europene au decis suspendarea temporară a circulației libere reglementate prin Acordul Schengen

În contextul creșterii actelor teroriste în spațiul european, amenințare agravată de criza actuală din Orientul Mijlociu, opt state membre ale Uniunii Europene și Norvegia au decis reintroducerea temporară a controalelor la frontiere. În aceste țări se suspendă, astfel, pentru moment, libera circulație prevăzută de acordul Schengen, informează Rai News.

Pe lângă Italia, care reintroduce controalele la frontiera cu Slovenia, măsuri similare au fost adoptate în Austria, Germania, Franța, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Suedia. Toate aceste state fac parte din spațiul Schengen, astfel încât reglementările prevăzute de apartenența la zona de circulație liberă se suspendă.

Germania a impus controale la granițele cu Polonia, Cehia, Elveția și Austria, iar Austria a introdus controale la frontiera cu Cehia, Polonia și Elveția. Franța a reintrodus controalele la toate frontierele sale, până la 30 aprilie, din cauza amenințărilor teroriste și a situației la frontierele externe.

„Intensificarea punctelor fierbinți de criză de la granițele Europei, în special după atacul asupra Israelului, a crescut de fapt nivelul de amenințare al acțiunii violente și în cadrul Uniunii”, a argumentat guvernul italian decizia. De asemenea, „Suspendarea Tratatului Schengen privind libera circulație în Europa a devenit necesară… și îmi asum întreaga responsabilitate pentru aceasta”, a transmis premierul Giorgia Meloni în mediul online.

Reintroducerea unor astfel de controale în spațiul Schengen este permisă numai în circumstanțe excepționale, iar statele care propun introducerea acestor măsuri trebuie să notifice Comisia Europeană în prealabil.

Articole Similare

Back to top button