Articole GeneraleComunicate de presaEducatieSocialStiri Locale

Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava se alătură luptei împotriva traficului de persoane

Miercuri, 18 octombrie 2023, cu prilejul Zilei Europene Împotriva Traficului de Persoane, Liceul Teoretic Filadelfia din Suceava a organizat un eveniment pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen și a încuraja acțiunea împotriva sa, în comunitatea școlară.

Sub motto-ul „STOP TRAFICULUI DE PERSOANE!”, elevii de gimnaziu, împreună cu profesorii diriginți, au luat parte la un program educațional interactiv, unde au aflat despre modurile în care operează traficanții de persoane și au discutat despre exploatarea victimelor.

Traficul de persoane reprezintă o problemă gravă la nivel global, iar statisticile arată că, în prezent, este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală, după traficul de droguri, devansând traficul de arme. Unul dintre motivele pentru care traficul de persoane rămâne o afacere atât de profitabilă este că victimele pot fi revândute și exploatate în diverse moduri.

În Uniunea Europeană, aproximativ 62% dintre cazurile de trafic de persoane vizează exploatarea sexuală, făcând această formă de abuz una dintre cele mai răspândite. Pe locul secund se situează traficul de persoane în scopul muncii forțate, ceea ce evidențiază complexitatea și amploarea acestei probleme. De asemenea, traficul de persoane poate lua diverse forme, inclusiv obligarea la cerșetorie și comiterea de fapte ilegale.

„Elevii de la Liceul Teoretic Filadelfia au arătat astăzi că sunt hotărâți să fie o voce activă în lupta împotriva traficului de persoane. Afișarea banner-ului „STOP TRAFICULUI DE PERSOANE!” în curtea școlii reprezintă un angajament puternic de a se implica în combaterea acestei probleme și de a sensibiliza comunitatea cu privire la impactul său devastator.

Liceul Teoretic Filadelfia recunoaște această problemă crucială și salută toate instituțiile de învățământ și comunitățile care se alătură luptei împotriva traficului de persoane, pentru a proteja și a educa tinerii în a pune capăt acestei forme de criminalitate și sclavie modernă”, transmite prof. David Reguș.

Articole Similare

Back to top button