Muzeul Național al Bucovinei invită publicul să viziteze, începând cu data de 24 octombrie 2023, Expoziția Taberei de pictură a Muzeului Național al Bucovinei. Lucrările vor fi etalate în Foaierul și Cafeteria Muzeului de Istorie din Suceava.
Expoziția reunește pe simeze lucrările artiștilor plastici profesioniști care au participat la Tabăra de pictură a Muzeului Național al Bucovinei, organizată în vara acestui an la Mănăstirea Humorului.
Expun Cela Neamțu, Costin Neamțu, Liviu Suhar, Virgil Parghel, Doina Valeria Mihăilescu, Ștefan Potop, Pușa Pîslaru, Oana-Ruxandra Hrișcă, Liviu Șoptelea, Ovidiu Buzec, Ion Coțofan, Sorin Baciu, Sergiu Grapă, Emilian Adrian Gavrilean, Răzvan Ștefan Horobeț și Konstantyn Ungureanu BOX.
„Generații diferite, diverse maniere de lucru, profesori și elevi reîntâlnindu-se în acest creuzet creator, inspirație, schimburi de idei, bună dispoziție și umbra pădurii într-o perioada caniculară, iată câteva note ale acestei întâlniri. Rezultatul: 43 de lucrări de pictură, colaje, pastel, care vor îmbogății patrimoniul Colecției de Artă cu valori ale artei contemporane”, precizează reprezentanții Muzeului Bucovinei.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 octombrie – 15 noiembrie 2023, de marți până duminică, între orele 10:00-18:00.