AdministratieArticole GeneraleComunicate de presaStiri Locale

Finanțare de 10 milioane de lei, din PNRR, pentru renovarea și echiparea mai multor biblioteci din județul Suceava

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat vineri, 22 septembrie, că a fost aprobată finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență a Proiectului „Biblioteca – hub digital pentru educație”, în valoare de 10,1 milioane de lei fără TVA, depus de Consiliul Județean Suceava.

CJ Suceava a depus la finanțare proiectul „Biblioteca – hub digital pentru educație”, în cadrul Investiției I17 Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, Componenta 7 Transformarea digitală. Proiectul este realizat în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc și 27 UAT-uri din Județul Suceava: municipiile Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei, orașele Siret și Cajvana, comunele Adâncata, Arbore, Bălăceana, Bilca, Dărmănești, Dornești, Drăgușeni, Fântânele, Frătăuții Vechi, Grămești, Hânțești, Horodnic de Sus, Ilișești, Izvoarele Sucevei, Moara, Panaci, Pârteștii de Jos, Poiana Stampei, Preutești, Râșca, Șerbăuți și Todirești.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea competențelor digitale de bază. Principalele activități ale proiectului constau în:

  • renovarea și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, a Bibliotecii Comunale Moara și a Bibliotecii Comunale Rîșca;
  • echiparea a 26 de biblioteci din unități administrativ-teritoriale din Județul Suceava cu echipamente informatice noi sau modernizate;
  • realizarea de cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale pentru 2.500 de locuitori din județul Suceava.

„Așa cum am mai precizat, cu ce am reușit să facem în acest an, Județul Suceava s-a validat ca fiind campion în accesarea de fonduri”, a precizat Gheorghe Flutur.

Articole Similare

Back to top button