Asociația Act for Tomorrow anunță că România are, începând de astăzi, cel mai ambițios program de economie circulară, conceput pentru a facilita refolosirea, recondiționarea, repararea și direcționarea resurselor din mediul privat către comunități vulnerabile și dezvoltarea de produse circulare – ReCircular.
Programul pregătește resursele din companii în vederea introducerii în ciclul economiei circulare și facilitează schimbul de resurse între mediul privat și comunitățile din România. În cadrul ReCircular, vor fi colectate resurse precum: piese de mobilier, haine, rechizite, jucării și numeroase alte tipuri de bunuri care pot fi reutilizate, reparate sau pot reprezenta noi materii prime, pentru o altă folosință.
Principalii beneficiari ai programului vor fi instituții publice de învățământ, centre de tineret, centre destinate persoanelor vârstnice, centre de plasament, spitale, dispensare și policlinici, ONG-uri mici și alte instituții cu rol educațional și social.
Programul ReCircular a fost pilotat de către Asociația Act for Tomorrow încă din 2019, cu ajutorul partenerilor strategici (OMV Petrom, Kaufland Romania, Autonom Rent a Car, Bosch România) și a beneficiat de donații din partea companiilor P&G România și Globalworth.
În perioada 2019-2022, Act for Tomorrow a colectat peste 4.500 de piese de mobilier din mediul privat, reprezentând birouri, dulapuri, scaune, mese, care au fost donate către școli, grădinițe, universități, centre de tineret, spitale și organizații nonguvernamentale. În prima parte a anului 2023, Act for Tomorrow a redirecționat peste 2.400 de piese de mobilier, contribuind la susținerea unor comunități din județele Constanța, Prahova, Dâmbovița, Olt, Dolj, Iași.
Obiectivele pentru anul 2023 sunt de a redirecționa peste 10.000 de bunuri și produse care pot fi refolosite, recondiționate, reparate și transformate în noi resurse valoroase.
Primul apel din cadrul ReCircular a fost lansat astăzi, 14 septembrie 2023. Instituțiile de învățământ public din medii defavorizate, grădinițe, școli, licee, universități, organizațiile cu rol social, structurile neguvernamentale și alți posibili beneficiari sunt invitați să se înregistreze program, pentru a intra în procesul de selecție și evaluare pentru alocarea resurselor necesare. Formularul de înscriere poate fi accesat pe https://recircular.ro/, platforma digitală dedicată, menită să faciliteze identificarea structurilor cu cele mai urgente nevoi.
A doua etapă a programului constă în dezvoltarea unui atelier de tâmplărie, pentru a crea produse circulare, precum mobilier modular pentru școli, mobilier adaptat pentru mediul corporate și soluții de mobilier urban.
Asociația Act for Tomorrow invită actorii din mediul privat să se alăture acestei inițiative de economie circulară și să seteze un exemplu de implicare în comunitate. Companiile din România se pot alătura prin donarea de resurse, de la mobilier (mese, birouri, scaune, fotolii, canapele) și echipamente electronice (imprimante, copiatoare), la jucării, papetărie și birotică, detergenți, produse de curățenie, produse de îngrijire personală, haine și nu numai. Companiile pot contribui și financiar, sprijinind echiparea completă a centrului ReCircular și asigurând astfel finanțarea necesară pentru realizarea activităților de reparare și recondiționare.
„ReCircular reprezintă primul centru din România destinat reutilizării, reparării, recondiționării și creării de noi produse circulare, din resurse donate de către companii. ReCircular reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economiei circulare în România și către promovarea sustenabilității și responsabilității sociale în mediul privat. Suntem încrezători că va fi un exemplu de bună practică în această direcție. Invităm actorii privați din România să ne susțină, pentru a consolida acest program și a extinde beneficiile sale către un număr cât mai mare de comunități”,a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.
Pentru mai multe informații despre cum puteți contribui sau cum puteți beneficia de acest program, puteți contacta membrii asociației pe adresa de e-mail recircular@actfortomorrow.ro.