
Compania ELSACO SOLUTIONS, parte a grupului de firme ELSACO, este instalator autorizat, validat de Administrația Fondului pentru Mediu, în programul de finanțare Casa Verde Fotovoltaice. Programul vizează instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.
Pe site-ul AFM s-au publicat instrucțiunile pentru beneficiari, ce includ toți pașii necesari pentru selectarea instalatorului din aplicația AFM. Documentul poate fi consultat accesând următorul link: https://afm.ro/main/programe/sisteme_fotovoltaice/2023/instructiuni_persoane_fizice_parohii_2023.pdf. „După ce selectați ELSACO SOLUTIONS SRL din lista instalatorilor validați, echipa noastră analizează documentele încărcate, în maximum 30 de zile de la selecție. Ulterior, AFM publică listele de dosare aprobate. Din acest moment, demarează perioada de 12 luni pentru implementare”, precizează reprezentanții companiei.
ELSACO SOLUTIONS oferă sisteme fotovoltaice ce includ panouri fotovoltaice JA SOLAR / JINKO SOLAR și invertoare Huawei agreate de TRANSELECTRICA, întocmește și depune dosarul de prosumator la operatorul de distribuție a energiei electrice. Compania se ocupă de transport, montaj și punere în funcțiune, precum și de monitorizare, diagnosticare și intervenție.
Societatea instalează sisteme fotovoltaice PV în toata țara, începând din 2019. Portofoliul de clienți include entități importante, precum Continental Romania, Kaufland România, E.ON România, Heraeus Romania, Vrancart Romania, Alliance Healthcare Romania, Bog’Art, Amiblu Romania, CIECH SODA, Celco, CONPET, Dr. Oetker și alții.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0231 507 060 sau utilizând adresa de e-mail pv@elsaco.com.