Articole GeneraleSanatateSocialStiriStiri Locale

Polițiști, pompieri, jandarmi și civili suceveni donează sânge pentru cei răniți în exploziile de la Crevedia

Luni, 28 august, de la primele ore ale dimineții, peste 30 de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Suceava s-au deplasat la Centrul de Transfuzii, răspunzând apelului transmis de Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române. Aceștia s-au alăturat, astfel, campaniei naționale de donare de sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia.

La Centrul Județean de Transfuzie Sanguină din Suceava s-au prezentat și numeroși civili, dar și salvatori de la structurile M.A.I., pompieri și jandarmi. Plutonierul Radu Gabriel, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava a declarat că peste 50 de angajați ai instituției s-au înscris pe listele pentru donare.

„Tragicul eveniment din acest weekend, de la Crevedia, e prezent în gândurile noastre, ale tuturor colegilor, indiferent de culoarea uniformei pe care o purtăm. Suntem aproape de cei în suferință și de familiile lor și încercăm, prin gestul nostru, să mobilizăm cât mai mulți cetățeni pentru a salva vieți și a alina durerea. Puteți și voi să vă alăturați ajutorului colectiv!”, este mesajul transmis de donatori, prin intermediul comisarului șef Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

Donatori sunt programați la Centrul de Transfuzii din Suceava și în următoarele zile, răspunzând astfel nevoii constante de sânge.

Articole Similare

Back to top button