
Pe data de 7 august 2023, la ora 12:00, la sediul Centrului Multifuncțional de Zi HOPE’S al Asociației Schitul Laura Lavrentie, din Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 22, Asociația Institutul pentru Parteneriat Bucovina lansează Campania de informare „Prietenia ta, le face bine! Fii alături de ei!”.
Proiectul include activități de informare și conștientizare a familiilor beneficiarilor, copii care suferă de tulburare de spectru autist (TSA), cu privire la nevoile și drepturile acestora, precum și activități privind discriminarea în unitățile de învățământ. Totodată, vor fi organizate activități de popularizare și informare în scopul atragerii de voluntari, pentru crearea unui grup de suport și de acțiune în plan local.
Campania vizează creșterea gradului de conștientizare a actorilor decizionali în asigurarea educației incluzive, a părinților și victimelor discriminării, precum și a publicului larg, privind impactul discriminării și importanța dreptului egal la educație de calitate. Proiectul urmărește, de asemenea, dezvoltarea unui set de măsuri integrate de sprijin, prin furnizarea de servicii socio-medicale și educaționale adaptate în rândul a minim 55 de copii cu nevoi special din spectrul TSA. Acțiunile au ca scop îmbunătățirea accesului la educație și facilitarea inserției în comunitate, cu accent pe elevii aparținând minorității Rrome și elevi din mediul rural sau comunități dezavantajate socio-economic.
Asociația Schitul Laura Lavrentie, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, derulează, în prezent, proiectul „Centrul Multifuncțional de zi HOPE’S pentru copii și adolescenți cu CES (cerințe educaționale speciale) din spectrul TSA”, cofinanțat din Fondul Social European, prin programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 5: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Cod Proiect: POCU/717/5/1/156081.
În cadrul proiectului „Centrul Multifuncțional de zi HOPE’S pentru copii și adolescenți cu CES (cerințe educaționale speciale) din spectrul TSA” sunt avute în vedere activități ce vizează discriminarea în școli, acestea fiind organizate în unități de învățământ de masă, cu precădere cele din care provin persoanele din grupul țintă al proiectului.
„Mai mult, vor fi organizate concursuri de desen, concursuri tematice, activități cu cadrele didactice, care vor putea realiza la rândul lor propriile acțiuni în școli pentru prevenirea și combaterea discriminării. În același timp, vor fi derulate evenimente și seminarii tematice unde vor fi invitați să participe atât familiile beneficiarilor cât și reprezentanți ai autorităților publice locale, ai entităților relevante, medici, simpli cetățeni și reprezentanți ai ONG-urilor”, transmit organizatorii.
Pentru întrebări și informații suplimentare, cei interesați pot contacta Asociația institutul Bucovina la adresa de email office@bucovinainstitute.org sau la telefon 0770 367 769, persoană de contact: Daniela Năsui.
