Articole GeneraleCulturaEvenimenteStiriStiri Nationale

Opera Națională din București, aplaudată în picioare în urma primei reprezentații susținute la sala Musikverein a Filarmonicii din Viena

Duminică, 30 iulie 2023, pentru prima dată la sala Wiener Musikverein a Filarmonicii din Viena, Opera Națională București a prezentat spectacolul „Crai Nou”. Concertul a fost, așa cum au anunțat organizatorii, un omagiu adus marelui compozitor Ciprian Porumbescu, fiind înscris în rândul evenimentelor din programul Anului Ciprian Porumbescu – 2023, an care este dedicat împlinirii a 170 de ani de la naștere și 140 de ani de la moartea compozitorului.

Programul concertului a cuprins, în exclusivitate, lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, îmbinând spiritualitatea cu tradiția, și muzica sacră cu cea de inspirație folclorică. Din program au făcut parte opereta „Crai Nou”, „Balada”„Rapsodia Româna” și „Tatăl Nostru”.

Interpretarea a fost realizată de soliștii, corul și orchestra Operei Naționale București, sub conducerea dirijorală a lui Daniel Jinga, invitații speciali ai serii fiind maestrul Gheorghe Zamfir și solista Maria Coman.

„Să duci muzica românească într-un astfel de loc înseamnă o mare oportunitate pentru artiștii Operei Naționale. Sala Musikverein este un spațiu sacru pentru orice muzician. Este bine să punctezi că ai cântat aici măcar o dată în viață. Sala sună senzațional, iar pentru un muzician este foarte important să cunoască din când în când această plăcere de a cânta. Nu în ultimul rând, cred că este foarte important pentru Opera Națională, ca instituție, că ne aflăm aici. Turnee de genul acesta sunt menite să lucreze la mentalitatea angajaților, pentru că, știm cu toții, în orice domeniu, dar mai ales în muzică, este foarte importantă mentalitatea de învingător”, a precizat Directorul Operei Naționale din București, Daniel Jinga.

Printre susținătorii și spectatorii acestui eveniment a fost și Ambasadorul României în Austria, Excelența Sa, Emil Hurezeanu, care, la începutul spectacolului, a declarat: Crai nou aici, la Viena, pe scena cea mai prestigioasă a muzicii austriece și, probabil, europene, este un eveniment extrem de important pentru diaspora românească, dar și pentru cultura română. Opera Națională din București onorează memoria unui mare muzician român, o personalitate iconică a culturii române, într-o legătură istorică, profund culturală cu Austria, pentru că bucovineanul Ciprian Porumbescu a studiat aici. Mă bucur să fiu prezent la acest eveniment”.

Evenimentul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și susținut de Ambasada României în Austria și Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Stefan cel Mare“ din Viena.

A fost primul spectacol pe care Opera din București l-a susținut în celebra Sală de Aur, în care concertează marile nume ale muzicii, locul de unde se transmite, an de an, concertul de Anul Nou din capitala Austriei.

Articole Similare

Back to top button