Primăria și Consiliul Local al comunei Cornu Luncii organizează a VII-a ediție a Festivalului Produselor Tradiționale. Evenimentul va avea loc duminică, 2 iulie 2023, începând cu ora 13:00, la Sala Sporturilor din Brăiești.
Cu scopul de a promova producătorii locali, în ziua festivalului vor fi expuse și vor putea fi degustate produse realizate de gospodarii și firmele din Cornu Luncii și împrejurimi. Printre bucatele tradiționale cu care vizitatorii vor fi așteptați se numără balmuș, jântuit, tocăniță de miel, berbecuț la proțap, urdă, caș, precum și alte preparate.
Momentele artistice urmează să fie susținute de Taraful Fraților Năstase de la Bacău, Ansamblul Folcloric „Voievozii” din Maramureș, Viorica Macovei, Leonard Zamă, Maria Luiza Mih și Ceterașii, Ancuța Corlățan, Cătălina Tereza Alexa, Daniel Pop, dar și Ansamblul Folcloric Sătesc „Megieșii”, Fanfara „Lunca Moldovei”, alături de alți artiști din comuna Cornu Luncii.
Evenimentul va fi prezentat de Mihaela Zîna Bîrsan.