Galeria de Artă Zamca din municipiul Suceava a deschis oficial seria expozițiilor de vară, prin vernisajul „Emoții vizuale”, rezultat al efortului creativ comun al elevilor suceveni participanți la faza județeană a concursului național „Mesajul meu Antidrog” – ediția 2023. Evenimentul s-a desfășurat marți, 13 iunie 2023, de la ora 16:00, la sediul galeriei, din incinta Asociației Institutul Bucovina, strada Zamba, numărul 17A.
În cadrul evenimentului, au fost prezenți comisar de poliție Alin Botezatu (ofițer de prevenire antidrog la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava din cadrul Agenției Naționale Antidrog), Mihai Pînzaru – PIM (curatorul Galeriei Zamca), Delia Ioana Leizeriuc (critic de artă) și Vasile Petru Gafiuc (președintele Asociației Institutul Bucovina), aceștia participând și la discuții legate de prevenirea consumului de droguri, inclusiv tutun și alcool, în rândul tinerilor.
La eveniment au fost prezenți și elevi care au participat la concurs și care au fost martorii unui moment de o mare încărcăturtă emoțională. Lucrările câștigătoare sunt expuse în continuare la Galeria Zamca și pot fi vizionate de suceveni, de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00.
„Rămâne de apreciat dorința tuturor copiilor care au ales să-și exprime într-o manieră artistică originală, specifică vârstei, percepția vis-à-vis de efectele și consecințele traficului și consumului de droguri, precum și alternativa oferită: promovarea unui stil de viață sănătos. De menționat că, la mijlocul lunii mai, la sediul Asociației Institutul Bucovina a avut loc jurizarea lucrărilor înscrise la etapa județeană a Concursului Național „Mesajul meu antidrog” aflat la cea de-a XX-a ediție”, transmit reprezentanții Asociației Institutul Bucovina.
Mesajul meu antidrog este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populației școlare din întreaga țară, fiind derulat anual de Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu inspectoratele școlare județene. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal de la nivelul județului Suceava, prin implicarea în activități culturale, artistice, sportive, ca alternativă la consumul de droguri. Asociația Institutul Bucovina este partener permanent al activităților și proiectelor derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava – Agenția Națională Antidrog.