
Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) anunță lansarea unor noi programe de studii în anul universitar 2023-2024.
În ședința din 25 mai 2023, Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a decis acreditarea unui nou program de studii de masterat profesional la USV, intitulat „Comunicare, media și industriile creative”. Acesta va funcționa în domeniul „Științe ale comunicării”, în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării. Pentru anul universitar 2023-2024, programul are o capacitate de 50 de locuri.
De altfel, în ședințele anterioare, Consiliul ARACIS a aprobat acreditarea unui alt domeniu de masterat, „Asistență socială”, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie. Programul de studii „Managementul serviciilor sociale și de securitate comunitară” este, de asemenea, unul profesional, cu o capacitate de 50 de locuri.
La finalul anului 2022, ARACIS a acordat autorizarea provizorie pentru noul program de licență „Matematică informatică”, din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri, cu o capacitate de 50 de locuri.
Cele trei noi programe de studii se adaugă celor deja existente la USV.
De asemenea, mai multe programe de studii au fost evaluate în vederea menținerii acreditărilor existente, primind aviz favorabil. Este vorba despre „Nutriție și dietetică”, program de licență din cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice, „Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică” din cadrul Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic, „Geografie” și „Geografia turismului”, programe care funcționează în sistem de Învățământ la distanță.