Articole GeneraleSocialStiriStiri Locale

Crucea Roșie Suceava își continuă misiunea de a ajuta persoanele vulnerabile din județ

Crucea Roșie Suceava își continuă misiunea de a ajuta persoanele vulnerabile din județul Suceava. În cadrul celor mai recente acțiuni, organizația a sprijinit peste 400 de familii de suceveni și refugiați ucrainieni.

Astfel, aproximativ 1.800 kg de alimente, în valoare de 15.400 lei, au fost distribuite de voluntari unui număr de 250 de familii vulnerabile din zonele Suceava, Gura Humorului, Dolhasca, Rădăuți și Vatra Dornei. Beneficiarii au primit ulei, făină, conserve de carne de vită și porc.

De asemenea, 130 de familii de ucrainieni care s-au refugiat în județul Suceava au beneficiat de pachete alimentare constând în ulei, orez, conserve, paste făinoase, biscuiți și produse de igienă, valoarea acestora fiind de 9.700 lei.

„Mulțumim tuturor voluntarilor care ne sunt alături în acțiunile pe Crucea Roșie Suceava le desfășoară, precum și sponsorilor care susțin activitățile Crucii Roșii. Pentru cei care doresc să ne sprijine în continuare, aceștia o pot face în contul Crucii Roșii Suceava, deschis la BCR, IBAN RO60RNCB0244020411980001, transmite Corneliu Dediu, Directorul organizației.

Articole Similare

Back to top button