Un centru modern de recuperare neuromotorie a fost inaugurat miercuri, 17 mai 2023, în comuna Dumbrăveni.
La deschiderea centrului, primarul Ioan Pavăl a declarat că investiția este una necesară, foarte utilă pentru comunitatea locală: „A fost o investiție foarte mare, foarte bună pentru comuna noastră, luată în calcul în urmă cu an și jumătate, aproape doi. A fost foarte multă muncă; o investiție necesară localității noastre, cum, de altfel, ar fi necesară în fiecare localitate. Să aibă oamenii un RMN, să nu să meargă să facă un RMN la Suceava, la oraș.”
Centrul de Recuperare Neuromotorie Dumbrăveni oferă servicii complexe de recuperare medicală. Acestea includ Kinetoterapie, Imagistică – RMN, Fizioterapie, Ecografie, Masaj Terapeutic și Asistență socială în recuperarea medicală.
Primarul comunei Dumbrăveni a precizat că cel mai mare avantaj al înființării centrului de recuperare, dincolo de aspectul financiar, este legat de faptul că pacienții nu vor mai fi nevoiți să facă naveta la Suceava, beneficiind în localitate de servicii de specialitate. Proiectul a fost realizat prin Grupul de Acțiune Locală (GAL), cu finanțare europeană, iar Ministerul Muncii a acordat fonduri pentru dotarea unității.
Directorul Grupului de Acțiune Locală, Cristina Ghindă, a precizat că persoanele cu dizabilități vor beneficia de servicii gratuite în cadrul centrului, completând un formular special. De asemena, aceasta a menționat că investiția este una extraordinară pentru comunitate, având în vedere resursele folosite pentru atingerea unor standarde ridicate în ceea ce privește facilitățile oferite: „Într-adevăr, este un lucru extraordinar pentru comunitate, având în vedere că în țară sunt 3 – 4 centre de acest gen. Nu va fi o gaură neagră de la bugetul primăriei, el se va autosusține. Ulterior, finanțarea se va face prin Ministerul Muncii în baza unui standard de cost.”
Kinetoterapeutul Bogdan Pădurariu s-a întors în țară din Franța, unde a activat doi ani în domeniul recuperării medicale, și mărturisește că la centrul din Dumbrăveni nu își asumă un rol simplu: „Mă simt responsabil pe partea de recuperare medicală. Când intru într-o comunitate unde așa ceva nu a existat înainte, să educ populația și să știe de la început ce este recuperarea medicală. Așa cum le-o predau eu cetățenilor, ei așa o vor înțelege. Nu e un simplu masaj”, a spus Bogdan Pădurariu.
Alături de acesta, la unitatea din Dumbrăveni își vor desfășura activitatea încă șapte persoane, între care se numără medicii Gabriel Cocea, medic specialist radiologie și imagistică medicală, și Sânziana Silișteanu, medic primar recuperare medicală.