
Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat miercuri, 17 mai 2023, că a fost emis, săptămâna trecută, Ordinul de începere a lucrărilor la Sala Polivalentă de 5.000 de locuri din Suceava.
„Sperăm cât mai curând să se treacă la turnarea primelor fundații”, a transmis primarul.
De asemenea, edilul a precizat că s-a aprobat, în Comisia Tehnico Economică a CNI, noua soluție de incălzire propusă, pe pompe cu recirculare apă-sol și panouri fotovoltaice, în locul variantei de încălzire pe gaz metan.

