
Primăria Municipiului Suceava a publicat documentația depusă pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal cu Regulament de urbanism în vederea construirii unui complex de clădiri destinat serviciilor de îngrijire a persoanelor vârstnice.
Proiectul, inițiat de Fundația Umanitară Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, vizează construirea pe un teren de 17.303 mp, pe strada Cuza Vodă din cartierul Burdujeni, în vecinătatea Mănăstirii Teodoreni. Ansamblul va fi alcătuit din clădiri ce vor avea următoarele funcții:
- corp administrativ, regim de înălțime propus P+1E;
- corp de cazare bătrâni, regim de înălțime propus S+P+1E;
- corp de cazare bătrâni, regim de înălțime propus D+P+1E;
- corp restaurant, regim de înălțime propus D+P;
- corp dispensar, regim de înălțime propus P+1E;
- biserică, regim de înălțime propus P;
- clopotniță și cameră mortuară, regim de înălțime propus P.
Amplasamentul studiat se află în intravilanul municipiului Suceava, astfel încât, în imediata sa vecinătate,
dispune de toate utilitățile existente în zonă: rețele publice de alimentare cu energie electrică, cu gaze naturale, cu apă, rețea publică de canalizare, de telefonie și internet, acces la serviciile de colectare selectivă a deșeurilor.
Fundația Umanitară Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a solicitat întocmirea documentației PUZ cu scopul stabilirii condițiilor necesare pentru obținerea autorizației de construire. „Construirea unui astfel de centru pentru persoanele vârstnice care necesită ingrijiri medicale
permanente, nu se pot gospodări singure, nu au locuință, nu realizează venituri proprii și/sau sunt
lipsite de susținători legali vine în sprijinul întregii comunități a municipiului Suceava”, se arată în documentația publicată.
Proiectul se află în etapa de consultare publică. Documentația de urbanism cu principalele reglementări poate fi consultată la sediul Primăriei Municipiului Suceava – Compartimentul Strategii urbane și gestionare documentații de urbanism, camera 38, de luni până vineri, între orele 9:00-14:00, pe site-ul www.primariasv.ro la secţiunea „Anunțuri” și în holul central de la parterul instituției. Observațiile se primesc în perioada 12.05.2023 – 05.06.2023 la registratura Primăriei sau pe adresa de e-mail urbanism@primariasv.ro.