
Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat, la începutul acestei săptămâni, la o întâlnire cu o delegație a Ministerului Dezvoltării, formată din ministrul secretar de stat Marin Țole, Dragoș Buhociu, director general PNRR, și Daniel Iustin Marinescu, director general MDLPA. Ședința s-a desfășurat la București, la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România.
Discuțiile au abordat încheierea proiectelor aferente exercițiului financiar 2016-2020, stadiul de implementare a proiectelor prin PNRR, stadiul de realizare a procesului de descentralizare, precum și alte probleme punctuale.
Aflat la București, Ion Lungu a avut întrevederi cu mai mulți reprezentanți ai Guvernului, discutând despre proiectele municipalității.
„Am mai purtat discuții la Ministerul finanțelor despre creditele de trezorerie care pot fi angajate, la unitatea de monitorizare a proiectelor AM-POR de la Ministerul Dezvoltării referitor la cererile de plată și de rambursare depuse de municipalitate, la Compania Națională de Investiții despre proiectele primăriei în curs de implementare, la Ministerul Educatiei, unde am discutat despre finalizarea lucrărilor la Gradinița din curtea Școlii Gimnaziale Ițcani”, a declarat primarul Municipiului Suceava.