Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei, aduce în fața vizitatorilor o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor Ciprian Porumbescu.
Exponatele vor putea fi admirate începând de sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Theresia din Timișoara, Capitala Europeană a Culturii în anul 2023.
Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu, precum copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească „Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei „Crai Nou”.
Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, dar și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu din localitatea unde compozitorul s-a născut.
2023 este decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu, iar prin acest proiect Ciprian Porumbescu va fi prezent în fața Bastionului Maria Theresia până la sfârșitul lunii august.
Vernisajul expoziției „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal” are loc sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Teresia (peste drum de tribunal), de la ora 12:00. La evenimentul vor lua cuvântul Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, și Claudiu Ilaș, manager Muzeul Național al Banatului.