Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEvenimenteStiriStiri Locale

64 de evenimente culturale se vor desfășura în cadrul Festivalului Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec 2023

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava organizează, în perioada 18-28 mai 2023, a VII-a ediție a Festivalului Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec. Evenimentul din acest an propune tema PACE.

Zilele Teatrului Matei Vișniec este o sărbătoare însemnată a artelor spectacolului prin care organizatorii își propun să promoveze și să susțină creativitatea artistică din România și nu numai. Astfel, festivalul de la Suceava propune publicului sucevean conferințe cu invitați de excepție, spectacole pentru copii, comedii, spectacole muzicale, expoziții și instalații, spectacole clasice, concerte, lansări de carte. „Sperăm ca, prin intermediul ediției de anul acesta a Zilelor Teatrului Matei Vișniec, să trăim împreună fascinația scenei, emoția și pasiunea actului artistic”, transmit reprezentanții instituției.

Invitatul special al manifestărilor este, ca în fiecare an, dramaturgul Matei Vișniec.

Actorii teatrului sucevean vor deschide oficial festivalul cu premiera spectacolului Livada, după A. P. Cehov, în regia lui Slava Sambriș.

Pe 20 mai, de la ora 11:00, va avea loc conferința PACE, un eveniment central al festivalului, ce va fi moderat de Matei Vișniec și la care vor participa critici de teatru, directori ai instituțiilor teatrale, scriitori și regizori de renume, atât din țară cât și din străinătate.

Personalitate marcantă a domeniului teatral românesc, Constantin Chiriac, președinte al FITS și director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu va susține în data de 25 mai, la ora 11:30, conferința Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) – model de dezvoltare durabilă.

Festivalul Zilele Teatrului Matei Vișniec aduce în atenția publicului importante lansări de carte, printre care se numără volumul „Români deportați în ghețurile Siberiei. Mărturii” de Dan Cristian Turturică, președinte al Televiziunii Române, precum și „Teatrul românesc în secolul 21”, de Irina Wolf, critic de teatru stabilit în Austria, volum apărut la editura Frank & Time din Berlin.

Spectacolul „Plugarul și Moartea”, după Johannes von Tepl, regia Silviu Purcărete, va fi un alt moment important în cadrul festivalului de la Suceava, deoarece este unul dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, fiind desemnat Cel mai bun spectacol în cadrul Galei UNITER 2022.

Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu va fi prezent în cadrul festivalului cu spectacolul „Spectatorul condamnat la moarte” de Matei Vișniec, regia Antonella Cornici, care aduce în prim plan nume importante din lumea teatrului românesc, renumiții și îndrăgiții actori Marius Manole și Carmen Tănase.

Un alt nume sonor din teatrul românesc este Katia Pascariu, actrița care joacă în spectacolul „Toată liniștea din lume” producție a Centrului Educațional Replika. Katia este, de asemenea, foarte apreciată și pentru rolul principal din multi-premiatul film Babardeală cu bucluc sau porno balamuc și a fost nominalizată de The New York Times printre cei mai buni actori ai anului 2021, alături de Denzel Washington, Joaquin Phoenix, Kristen Stewart.

Cei mai mici dintre spectatori sunt invitați la spectacolele pentru copii care se vor juca atât în aer liber, în Parcul de Agrement Tătărași, cât și pe scena teatrului sucevean: „Soacra cu trei nurori” – Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani și „Uriașul egoist” – Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași.

Invitații speciali ai festivalului sunt actorii Teatrului Național Dramatic M.Shchepkin din Sumy, Ucraina, vor prezenta spectacolul „Breaking our souls”, în regia lui Radu Ghilaș.

Alături de invitații din țară și din Ucraina, vor fi prezenți în festival reprezentanță din Franța, Italia, Austria și Republica Moldova.

În total, participă 20 de teatre, dintre care 3 trupe de teatru pentru tineret, iar spectatorii suceveni se vor bucura de 64 de evenimente: comedii, povești, spectacole pentru copii, adolescenți și adulți, spectacole muzicale, clasice și contemporane, lansări de carte, concerte, expoziții de fotografie, pictură și desene, instalații audio-vizuale, conferințe și workshopuri, care se vor întâmpla pe parcursul a 11 zile.

Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec se desfășoară în numeroase și inedite spații, atât în Suceava cât și la Rădăuți. Pe lângă cele cinci spații ale Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava – rondul din fața teatrului, foaier, scenă, spațiul expozițional și bibliotecă – spectatorii se vor putea bucura de evenimentele din cadrul festivalului la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă”, Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, Sinagoga Gah, Ferma de Artă de la Liteni, Auditoriumul „Joseph Schmidt” de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Lectoratele Francez și Italian ale Universității „Ștefan cel Mare”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Biserica Nașterea Maicii Domnului, Equestrian Dreams Mitocul Dragomirnei, Art Rock Caffe, Parcul de agrement Tătărași, Parcul Central, Casa de Cultură Rădăuți și Templul Mare Evreiesc Rădăuți.

Pentru a veni în întâmpinarea spectatorilor fideli, care nu vor să rateze nici un spectacol, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” pune în vânzare un ABONAMENT cu prețul de 380 RON. Acesta include accesul la 14 spectacole de teatru. Astfel, prin achiziționarea unui abonament, cumpărătorii beneficiază de o reducere de la 710 lei la 380 lei. 

Programul Festivalului internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec  va fi publicat în următoarele zile pe pagina de facebook https://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro/ și site-ul www.teatrulmateivisniec.ro, unde vor fi anunțate mai multe informații privind evenimentele teatrului, precum și structura prețurilor.

Nume importante ale culturii teatrale românești vor face parte dintre invitații de onoare ai festivalului: Constantin Chiriac, Dragoș Buhagiar, Călin Ciobotari, Oltița Cîntec, Doina Papp, Claudiu Groza, Mihaela Michailov, Radu Apostol, Radu Nica, Katia Pascariu, Ovidiu Caița, Radu Nichifor, Doru Mareș, Carmen Mihalache, Aurelian Bălăiță, Antonella Cornici, Tamara Constantinescu, George Ivașcu, Dan Cristian Turturică, Ioan Cristescu.

De asemenea, vor fi prezenți în cadrul festivalului de anul acesta invitați de seamă din străinătate precum: Alain Timár – director al Teatrului des Halles din Agivnon, orașul gazdă al celui mai important festival de teatru din Europa,  Bruno Mazzoni – traducător, Irina Wolf – critic de teatru din Austria,  Petru Hadârcă – director al Teatrului „Mihai Eminescu” Chișinău, Alexandru Grecu – director al Teatrului Satiricus „I.Luca” Cargiale Chișinău,  Slava Sambriș – director artistic al Teatrului Republican „Luceafărul” Chișinău, Republica Moldova.

Participanți: Teatrul Național Dramatic M.Shchepkin Sumy-Ucraina,Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe, Asociația Pro Teatru Zalău, Centrul Educațional Replika București, Asociația Aniteatru Brașov, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani, Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” Chișinău, Magic Puppet Cluj Napoca, Teatrul Republican „Luceafărul” Chișinău, Teatrul Maria Filotti Brăila, Teatrul Mihai Eminescu Botoșani, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, Teatrul Studențesc Fabulinus Suceava, Asociația Un concept Luna, Trupa de teatru pentru tineret Gong Roman, The Knockers – Trupa de teatru a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, Școala de teatru DreamBoutique București, Constantin Chiriac, Călin Ciobotari, Oltița Cîntec, Irina Wolf, Dan Cristian Turturică, Doina Papp, Alain Timár, Bruno Mazzoni, Nightlosers, Dino Massa, Silvan Stâncel Trio Alba Iulia,  Doina Lavric Parghel, Sebastian Rațiu, Mihai Nistor, Andrei Cozlac, Alianța Franceză Suceava.

Organizatori: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Local Suceava, Ministerul Culturii.

Proiect finanțat de Ministerul Culturii. 

Articole Similare

Back to top button