AdministratieArticole GeneralePoliticSocialStiri Nationale

Deputatul Mirela Adomnicăi, precizări despre Legea privind prevenirea separării copilului de familie

Deputatul PSD Mirela Elena Adomnicăi a formulat și transmis joi, 20 aprilie, o serie de precizări importante în legătură cu Legea privind prevenirea separării copilului de familie. Declarațiile vin în contextul în care, în ultimele zile, în spațiul public au fost lansate mai multe încercări de manipulare pe tema unui proiect de lege inițiat de Ministerul Familiei, care își propune sprijinirea comunităților vulnerabile și prevenirea separării copilului de părinți.

„<<Îți vor lua copiii cu forța și îi vor vaccina!>>. Am primit și eu astfel de mesaje false și mă întristează să văd politicieni care susțin aceste teorii care nu au legătură cu realitatea, cu intențiile legiuitorului de a reduce numărul copiilor abandonați”, transmite Mirela Adomnicăi.

Deputatul precizează că inițiativa legislativă a apărut pe fondul unor statistici alarmante:

  • România este pe locul I în Europa la mame minore.
  • România este pe locul I în Europa la numărul de copii care trăiesc în sărăcie.
  • România este fruntașă în Europa la abandon școlar. La fel este la mortalitatea infantilă.

De asemenea, aproape 40% dintre copiii care au ajuns în grija statului se află în această situație din cauza sărăciei din familie, nu pentru că ar fi fost abandonați sau nedoriți.

„Această lege își propune să sprijine copiii aflați în situații de vulnerabilitate și să îi ajute în mod real să rămână alături de părinții și frații lor. Controversele pe seama acestui proiect de lege s-au concretizat în trei acuzații rostogolite în spațiul public”, explică parlamentarul.

Mirela Adomnicăi combate ideea conform căreia „Statul va lua din familie copiii nevaccinați”.

„Legea prevedea că statul are obligația de A SPRIJINI familia care din diverse motive nu a reușit să ofere copiilor vaccinurile din schema națională de imunizare adresată nou-născuților și copiilor (care nu este obligatorie!!!). Nu se vorbește de nici o obligație de vaccinare, iar prevederea nu are nici o legătură cu vaccinarea anti-Covid, cum au lăsat unii să se înțeleagă. Pentru a opri aceste îngrijorări, s-au purtat discuții cu ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, iar săptămâna viitoare Camera Deputaților va elimina articolului respectiv, chiar dacă era vorba doar despre informarea părinților”, precizează deputatul PSD.

De asemenea, informația conform căreia Statul va lua copiii de lângă părinții săraci sau cu dizabilități este una prezentată greșit. Conform parlamentarului, pentru copiii din aceste familii Legea prevede Centre de Zi, unde vor putea beneficia de masă caldă și îndrumare educațională și psihologică, urmând ca în fiecare zi, după program, să revină acasă, în familie, alături de părinții lor. Rolul acestor centre este acela de a menține copiii în familie, prin combaterea situațiilor în care în care părinții decid, din cauza sărăciei, să își trimită copiii în centrele instituționalizate.

Un alt subiect controversat a fost legat de înființarea unei baze de date cu informații despre toți copiii vulnerabili din România, denumită Observatorul național al copilului. În această privință, s-a decis că înscrierea copilului în această bază de date, pentru a beneficia de alimente, haine, rechizite, sprijin la teme, se va face exclusiv cu acordul părinților.

„Dragi părinți, Legea prevenirii separării copilului de familie nu a apărut peste noapte, a fost în consultare publică luni la rând la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, iar ulterior în dezbaterea Senatului. La Camera Deputaților s-a decis retrimitea legii la comisii tocmai pentru că ne dorim să nu existe articole care pot crea neînțelegeri sau să lase loc interpretărilor eronate.

Invit societatea civilă să își prezinte amendamentele referitoare la această lege la adresa de mail: relatiipublice@mfamilie.gov.ro.

Dorim o lege accesibilă și complet transparentă, care să producă reale schimbări în sistemul de protecție a copiilor și familiilor aflate în dificultate”, declară Mirela Adomnicăi.

Articole Similare

Back to top button