
Consiliul Județean al Elevilor Suceava anunță lansarea campaniei „autoSTOPul dezinformării”, organizată cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) și UNICEF România. Proiectul preia modelul unei caravane, prin intermediul căreia doi elevi reprezentanți ai structurii județene vor susține sesiuni de informare pe tema educației media pentru liceenii din județul Suceava.
„Am participat în luna februarie la un training organizat de CJI cu susținerea UNICEF pe tema educației media, unde am învățat cum să ne apărăm de capcanele dezinformării. Ca urmare, am găsit prilejul potrivit să transmitem informația mai departe tuturor elevilor suceveni prin acest proiect”, declară Rafaela Barac-Bologa, liderul structurii sucevene de reprezentare a elevilor.
În cadrul campaniei, participanții vor avea posibilitatea de a cunoaște modurile prin care pot verifica informațiile cu care intră în contact. Totodată, vor învăța să diferențieze opiniile creatorilor de conținut de informațiile cu bază factuală din materialele de presă și vor afla cum să nu distribuie informații neadevărate în spațiul public.
„Folosindu-se de nevoia oamenilor de a fi la curent cu toate noutățile, creatorii de conținut dispun de puterea necesară schimbării părerilor oamenilor, influențându-i după propriile interese. Din nefericire, elevii sunt adesea victimele acestor tehnici de influențare, ceea ce duce la fenomene de dezinformare în masă în rândul tineretului prin simpla confuzie între fapte și opinii și prin distribuirea știrilor neverificate. Conform unei analize a Centrului pentru Jurnalism Independent, cei mai mulți tineri încă nu știu să deosebească ce e fake și ce e news. Aceștia nu au putut identifica elementele din articole sau postări care le trezesc suspiciuni atunci când primesc o informație”, motivează reprezentanții Consiliului Elevilor alegerea temei acestei campanii.
Pentru a lua parte la proiect, elevii sunt invitați să se înscrie, până pe 1 aprilie, completând formularul disponibil la adresa https://bit.ly/caravanaCJE.
Orașele și datele în care vor avea loc sesiunile locale vor fi anunțate ulterior, în funcție de localitățile de unde provin majoritatea aplicațiilor.