Artiștii elvețieni Sophie Loretan și Simon Jaccard, membrii grupului Sophie de Quay, vor concerta duminică, 19 martie 2023, începând cu ora 17:00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Sophie de Quay este pentru a doua oară la Suceava, după ce, în luna octombrie a anului trecut, grupul a efectuat un turneu în România, care a inclus orașele Iași, Suceava și București. Anul acesta, concertul din 19 martie, organizat cu ocazia Lunii Francofoniei la Suceava, se derulează sub semnul sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea primei Alianțe Franceze din lume și a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei. La nivel local, manifestarea celebrează 2 ani de existență a tinerei Alianțe Franceze din Suceava, ocazie cu care va fi lansat și cântecul special creat de Sophie de Quay pentru a sărbători francofonia bucovineană.
„Cântecul reprezintă materializarea unei inițiative lansate anul trecut de Alianța Franceză din Suceava și evocă elemente istorice și culturale specifice, care constituie marca identitară a Sucevei și a Bucovinei. Printre acestea amintim prezența Cetății de Scaun, diversitatea lingvistică a regiunii și numele renumitului compozitor Ciprian Porumbescu, a cărui arie celebră Crai nou a constituit și sursa de inspirație pentru această nouă compoziție marca Sophie de Quay”, transmit reprezentanții Alianței Franceze din Suceava.
Sophie de Quay reprezintă un proiect unic, care vorbește despre iubire și despre frumusețea lumii în care trăim și pe care merită să o descoperim. Sophie Loretan s-a născut în Elveția, a crescut în Singapore și New York și a studiat la Geneva, Paris și Shanghai. Sophie crede în întâlnirile care ne schimbă viața și o înscrie în această categorie pe cea pe care a avut-o cu Simon Jaccard, multi-instrumentist și producător muzical de renume internațional, în anul 2016.
Coorganizatori ai evenimentului la Suceava sunt Ambasada Elveției din România, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Casa de Cultură a Studenților din Suceava, Agenția Universitară a Francofoniei, Centrul de Reușită Universitară.
Intrarea la concert este gratuită, în limita locurilor disponibile.