Prezent în studioul Radio AS, în emisiunea „ASTA DA DIMINEAȚĂ” de miercuri, 1 martie 2023, Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a vorbit despre proiectele culturale care se desfășoară în 2023, Anul Aniversar Ciprian Porumbescu.
Niculai Barbă a precizat că s-ar fi așteptat ca Anul Ciprian Porumbescu să fie marcat la nivel național, nu doar în județul Suceava, sesizând lipsa de implicare a autorităților centrale în acest sens. De asemenea, acesta a spus că va lansa o provocare Ministerului Culturii: „Este Anul Ciprian Porumbescu. Vreau să văd ceva făcut în funcție de anvergura Ministerului. Deci, mă aștept ca Ministerul Culturii să facă ceva reprezentativ, concret și de amploare, în Anul Ciprian Porumbescu”.
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici: