În perioada 27 februarie – 1 martie 2023, va avea loc tradiționalul târg de mărțișor Învie Tradiția, care aduce în fața publicului sute de modele de mărțișoare realizate de meșteri populari și artizani de toate vârstele.
Târgul va avea loc în locația organizatorului din strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București, fiind deschis în perioada menționată, între orele 10:00 și 17:00, dar și online, pe site-ul de prezentare al organizatorului, Învie Tradiția – Târg de Mărțișor.
În spațiul expozițional se vor regăsi mărțișoare în zeci de forme și modele, dar și multe alte obiecte de artă populară, care pot constitui cadouri unice cu ocazia zilei de 8 martie. „Modelele și prețurile mărțișoarelor sunt foarte variate, pentru că scopul proiectului este de a susține arta populară, iar adaosurile comerciale practicate sunt minime”, transmit organizatorii.
Învie Tradiția este un proiect social de sprijinire a artei populare, a artizanilor, meșterilor și producătorilor locali din toate zonele României. Mai multe detalii despre misiunea proiectului pot fi consultate pe website-ul Învie Tradiția.