Articole GeneraleComunicate de presaPolitic

Deputatul Gheorghe Șoldan: „Bani europeni, constructor român și PSD – asta e rețeta succesului pentru Autostrada Moldovei”

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că a participat miercuri, 15 februarie 2023, la Ministerul Transporturilor, la evenimentul de semnare a contractelor pentru cele trei loturi ale tronsonului Bacău-Pașcani din Autostrada Moldovei (A7), 77,39 de kilometri finanțați integral prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Este un moment important pentru Moldova, dar și pentru noi bucovinenii pentru că autostrada se apropie din ce în ce mai mult de Suceava. Iar unul dintre meritele principale îl are ministrul Sorin Grindeanu, care a livrat la virgulă tot ceea ce a promis în legătură cu A7. Sunt convins că în ritmul actual și cu echipa profesionistă care este acum la Ministerul Transporturilor vom reuși să facem ceea ce nimeni nu a reușit de 30 de ani: să aducem autostrada în Bucovina!”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Deputatul PSD a precizat că se bucură că cele trei loturi au fost adjudecate de același antreprenor român care se va ocupa de construcția autostrăzii de la Buzău la Pașcani. „Cu alte cuvinte, în ceea ce privește Autostrada Moldovei, lucrurile sunt simple: banii din PNRR, constructorul român și PSD- aceasta este rețeta succesului!”, adaugă acesta.

„Am apreciat sincer prezența la eveniment a domnului președinte al Consiliului Județean Suceava. Se pare că astăzi nu a fost ceață pe aeroport! Noroc că din 2024 se va putea merge la București și pe autostradă. O s-o facă PSD!”, a încheiat deputatul.

Articole Similare

Back to top button