În data de 15 februarie 2023, de Ziua Națională a Lecturii, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, sub coordonarea directorului Bibliotecii, Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, organizează o serie de activități dedicate bucuriei lecturii.
Lectura între pasiune, (re)creație și cercetare sau „Trăiește, învață și dă mai departe” este tema întâlnirii ce va avea loc în Sala de lectură a Bibliotecii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, miercuri, 15 februarie, începând cu ora 13:00, în format hibrid. La această activitate sunt așteptați să participe actori, bibliotecari, profesori, studenți, elevi și iubitori de lectură.
Biblioteca Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, reprezentată de bibliotecar Lăcrimioara Andrei, va prezenta proiectele educaționale care au ca scop promovarea lecturii: Jurnal de cititor, Cu lectura în ghiozdan, Pledoarie pentru lectură și expoziția de carte.
Expoziția de carte este realizată de elevii claselor II -VI, iar la finalul manifestării va avea loc activitatea „Pledoarie pentru lectură”, sub îngrijirea doamnelor profesoare Gabriela Cazac, Cezara Iacob, Florentina Trifan, Maria Căruntu, Camelia Lorenți, Oana Streja, Rahila Cușnir, Maria Rotariu, împreună cu elevii Alexandru Nistor, Maia Anton, Delia Stanciuc, Ciprian-Ștefan Ieremciuc, Magda Oanea, Alexandra Bălan, George Sandu, Alexandra Nistor, Eduard Zacșevschi, Eduard Tudor, Serena Iațcu, Alexandra Țabrea, Florin-Cosmin Mihalea, Iustina-Eugenia Barbir.
Alături de Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, evenimentele dedicate Zilei Naționale a lecturii sunt susținute de Alianța Franceză din Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România, filiala Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, elevi ai Colegiului „Petru Rareș”, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 3, elevi ai Școlii Gimnaziale Poieni-Udești, studenți ai asociațiilor studențești ASUS, FIRESC, GIRB, Erasmus Students Network, OSCER, ASCOR.
Studenții prezenți vor evidenția mesajul poetului național Mihai Eminescu „Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”, pe baza căruia vor pleda pentru importanța lecturii și a bibliotecii în dezvoltarea abilităților.
Biblioteca USV va găzdui o expoziție de noutăți editoriale beletristice în Sala de lectură din corpul E, parter, organizată de doamnele bibliotecare Despina Rotaru, Stela Purici, Adriana Gherasim și Anca Burțilă.
Invitatul special al Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi Marius Rusu, actor la Teatrul Pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, prezentând lectura ca spectacol-piesă de teatru.
„Lectura, în toate formele sale, are un potențial uriaș de a deschide orizonturile fiecărui copil, tânăr, adult, indiferent de mediul de proveniență, de formare, privilegii sau statut socioeconomic”, transmit reprezentanții Bibliotecii USV.