Articole GeneraleStiri Locale

De pe 11 februarie se va putea schia la Gura Humorului

Primăria Orașului Gura Humorului anunță deschiderea pârtiei de schi Șoimul I din parcul Ariniș, începând de sâmbătă, 11 februarie, de la ora 09:00.

Pe pârtia Șoimul au început deja lucrările de amenajare, în condițiile în care, în ultimele trei zile, s-au înregistrat ninsori abundente și temperaturi negative.

Programul de funcționare a pârtiei, cu lungimea de aproape 1500 de metri și o diferență de nivel de 286 de metri, este de la 09:00 la 19:00. Domeniul schiabil este deservit de o instalație de nocturnă și telescaun.

La Gura Humorului, turiștii se pot bucura de facilitățile de la piscina Ariniș, megatiroliană, parcul Escalada, Climbing Zone, tir cu arcul și alte servicii de agrement.

În prezent, în județul Suceava se schiază pe pârtiile din Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Cârlibaba.

Articole Similare

Back to top button