Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEducatieEvenimenteStiri Locale

Expoziție itinerantă dedicată Regelui Carol al II-lea, organizată de Muzeul Național al Bucovinei

Muzeul Național al Bucovinei continuă, în anul 2023, seria expozițiilor itinerante prin prezentarea la Școala Gimnazială din Siminicea a unei noi expoziții, de data aceasta, una dedicată Regelui Carol al II-lea.

Expoziția cuprinde aspecte și evenimente esențiale din viața și activitatea politică a celui mai controversat rege al României.

Sunt surprinse, de exemplu, imagini ilustrative pentru copilăria regelui Carol al II-lea, perioada când a fost principe, dar și informații și imagini care se referă la marile realizări din domeniul cultural din timpul domniei sale.

„Așa cum declara, la 15 august 1930, la scurt timp după reîntoarcerea în România, Carol al-II-lea și-a propus să devină „un Brâncoveanu al culturii românești”. El a sprijinit și finanțat, pe tot parcursul domniei sale, atât inițiativele culturale, cât și oamenii de cultură, fie direct, fie prin instituțiile pe care le-a creat, patronat sau le-a întărit”, au precizat reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

Expoziția mai cuprinde imagini despre Straja Țării, singura organizație de stat pentru îndrumarea și conducerea tineretului în ceea ce privește educația fizică, moral-religioasă, socială și națională, înființată de regele Carol al II-lea.

Straja Țării a fost reorganizată conform principiilor personale ale regelui Carol, înlocuind toate organizațiile de tineret existente, inclusiv cercetașii, și a început activitatea de supraveghere a activităților sportive și nu numai, devenind și una dintre principalele căi de manifestare a cultului personalității regelui Carol.

Sunt surprinse și fotografii cu vizitele regelui Carol al II-lea în Bucovina.

Expoziția este prezentată la Școala Gimnazială din Siminicea, fiind găzduită începând cu 25 ianuarie până pe 30 martie 2023.

Articole Similare

Back to top button