Articole GeneraleComunicate de presaSanatateStiriStiri Locale

Tehnică imagistică, folosită la Spitalul Județean Suceava, în premieră pentru regiunea Moldovei

În cursul săptămânii trecute, la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, a fost definitivat trainingul specific de utilizare a dispozitivului de tehnică imagistică hibridă de medicină nucleară SPECT/CT, susținut de un trainer din Grecia.

În acest context, ulterior, în Laboratorul de Medicină Nucleară al unității medicale s-au efectuat primele două scintigrafii miocardice de perfuzie. Medicii suceveni au precizat că tehnica imagistică folosită prezintă o sensibilitate crescută, deosebit de utilă în evaluarea fluxului sanguin al mușchiului inimii, prin folosirea de radiotrasori.

„Metoda poate fi utilizată individual, dar și complementar angiografiei coronariene, și aduce informații despre perfuzia miocardului deservit de artera coronară obstruată (vizualizată în prealabil angiografic), realizând astfel o evaluare funcțională globală miocardică, cu mare capacitate de prognostic pe termen scurt și lung. Expunerea la radiații în timpul scintigrafiei miocardice este mai mică decât în cazul examenului de angiografie coronariană – cateterism coronarian”, a transmis dr. Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava.

Dintre primii doi pacienți evaluați prin intermediul noii metode sunt, unul are antecedente de boală coronariană dublu stentat, la care s-a evidențiat un defect de perfuzie în teritoriul arterei descendente anterioare stângi (ramură din artera coronară stângă) sugestiv pentru infarct antero-inferior sechelar (evaluare în condiții de repaus).

Celălalt pacient prezenta antecedente de miocardită, evidențiindu-se un minim defect de perfuzie indus de efort reversibil în conditii de repaus (evaluare în condiții de stres indus de efort și, ulterior, repaus – protocol de o zi).

Imagistica de perfuzie miocardică folosește un preparat farmaceutic radioactiv administrat intravenos pentru a descrie distribuția fluxului sangvin din mușchiul inimii și identifică zonele în care fluxul relativ redus se asociază cu un proces patologic (ischemie sau necroză). Cu ajutorul acestei tehnici, perfuzia inimii poate fi măsurată atât în repaus, cât și în condiții de efort.

„Indicațiile majore ale scintigrafiei de perfuzie sunt stabilite de către medicul cardiolog: în contextul obiectivării ischemiei miocardice vs infarct miocardic, pentru evaluarea reversibilitatii ischemiei miocardice și a caracterului său (dacă este indusă de efort sau nu) în vederea stabilirii oportunității unei intervenții sau evaluarea perfuziei cardiace postintervenție.

Detectarea în timp util a tulburărilor de perfuzie ale inimii prin scintigrafia miocardică poate ajuta la prevenirea unui infarct, indicând necesitatea începerii unui tratament medicamentos, dilatare vasculară sau intervenție chirurgicală de bypass. Dacă în urma acestei proceduri nu există constatari patologice, riscul pentru un eveniment cardiac în următorii 5 ani este mai mic de 1%, lucru confirmat de mai multe studii clinice”, a precizat dr. Dan Teodorovici.

Activitatea este susținută cu succes de colectivul Laboratorului de Medicină Nucleară al SJU Suceava, format din: dr. Guțu Mihai – medic primar Medicină Nucleară, dr. Guțu Mihaela – medic specialist Medicină Nucleară, Teodorescu-Perijoc Diana – fizician medical, asistenții principali Florea Ramona Ioana, Murariu Loredana, Iletchi Florentina. La evaluarea primelor două cazuri au participat, din cadrul sectiei de cardiologie, dr. Rusu Ramona – medic primar cardiolog și dr. Ilisei Alexandra – medic specialist cardiolog.

Articole Similare

Back to top button