
Asociația Institutul Bucovina se numără printre organizațiile din Suceava care continuă să ofere servicii complexe pentru refugiații ucraineni, în special pentru copii. În primăvara anului 2022, asociația a lansat o inițiativă menită să faciliteze integrarea activă a refugiaților ucraineni în comunitățile din județul Suceava. Astfel, prin intermediul Centrului de Urgențe Sociale Suceava (C.U.S.), Institutul Bucovina a sprijinit, până în prezent, aproximativ 400 de familii și 1.000 de beneficiari adulți, însoțiți de peste 400 copii.
„La 11 luni de la invazia armatei ruse în Ucraina, multe organizații de pe teritoriul nostru au încetat/diminuat sprijinul financiar și non-financiar acordat familiilor care au fugit din calea războiului și s-au stabilit în România. Realitatea, însă, ne arată că încă este nevoie de solidaritate pentru a le ajuta să depășească această situație, acordând o atenție deosebită copiilor, care au dreptul să beneficieze de acces la educație continuă, indiferent de mediu”, au precizat reprezentanții asociației.
Prin serviciile oferite refugiaților în cadrul centrului se numără diagnoză, evaluare și consiliere psihologică, acordare de sprijin material, servicii de suport, facilitarea accesului la resurse pentru categorii de refugiați din grupurile vulnerabile (persoane cu dizabilități, bolnavi cronici, vârstnici, minori neînsoțiți și mame minore), servicii de informare pentru situații de urgență.
La Suceava, în parteneriat cu Fundația Heks Eper, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS) și World Vision, Asociația Institutul Bucovina, prin C.U.S., continuă să organizeze activități și sesiuni de pregătire pentru refugiații ucraineni. Pe de o parte, adulții beneficiază gratuit de cursuri de limba română și limba engleză, sesiuni care îi ajută să depășească barierele lingvistice. Aproximativ 40 adulți participă de două ori pe săptămână la aceste cursuri, iar în fiecare miercuri mamele refugiate discută în cadrul grupurilor-suport despre dificultățile pe care le întâmpină și modurile în care acestea pot fi depășite.
În perioada următoare, Centrul de Urgențe Sociale al Asociației Institutul Bucovina pregătește lansarea unor cluburi de socializare, care vor stimula cunoașterea și crearea unor legături de sprijin, prin ateliere de tricotat, gastronomie, terapie prin pictură și muzică.
Educația copiilor ucraineni, pe de altă parte, are în centru servicii de tip afterschool, oferite la sediul Clever Children Suceava, acolo unde micuții cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani își dezvoltă abilitățile artistice alături de graficianul Mihai Pânzaru-PIM, voluntarii Asociației Institutul Bucovina și specialiștii centrului. De două ori pe săptămână, centrul găzduiește un număr de până la 30 de copii de fiecare dată, înscriși la ateliere de pictură, lucru manual, desen și muzică, dar și ore de limba română și limba engleză.
Sunt organizate și activități tip grădiniță, pentru beneficiari cu vârste între 3 și 6 ani.
Săptămânal, prin intermediul Centrului de Urgențe, Asociația Institutul Bucovina asigură și livrarea a peste 150 de mese calde pentru copii, inițiativă care are nevoie de sprijinul permanent al donatorilor, pentru continuitate.
Aria de desfășurare a acestor servicii suport se extinde și în orașul Fălticeni, la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, locație în care activitățile se bucură de sprijinul FONSS și World Vision.



„Astăzi, la aproape 1 an de la începerea furnizării acestor servicii, rezultatele înregistrate sunt un stimul, și totodată un impuls, de a continua să investim în formarea adulților și copiilor, indiferent de mediul lor de proveniență. Educația contribuie nu doar la dezvoltarea abilităților tehnice și de viață, dar pune totodată stop fenomenului sărăciei, impregnând noi moduri de gândire și o mai mare încredere în propriile forțe.
Pentru a asigura un flux continuu al acestor servicii, subliniem importanța solidarității în comunitate, existând o nevoie continuă de colaborare și sprijin între autoritățile competente, organizațiile non-guvernamentale și alte instituții care dispun de resurse financiare pentru investiții”, au adăugat reprezentanții Asociației Institutul Bucovina.
Cele mai recente noutăți pot fi consultate pe pagina de Facebook Centrul de Urgente Sociale Suceava. Din partea Centrului de Urgențe Sociale Suceava (gestionat de Asociația Institutul Bucovina), persoana de contact este Zagan Alina-Andreea, asistent social, care poate fi contactată la numărul de telefon 0770367654 sau e-mail alina.zagan@bucovinainstitute.org. Informații suplimentare despre proiectele și acțiunile în desfășurare se regăsesc atât pe pagina de Facebook Organizația Institutul Bucovina, cât și pe website-ul www.bucovinainstitute.org.