
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava propune publicului un nou proiect, intitulat „Dramaturgi români din toate timpurile”. Evenimentul, care va avea loc în perioada 27 – 29 ianuarie 2023, este prilejuit de Ziua Culturii Naționale și vizează o mai bună cunoaștere a dramaturgiei românești și a importanței acesteia.
„Anul acesta dedicăm acest eveniment remarcabilului dramaturg Matei Vișniec, unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici, nu doar la Festivalul de Teatru de la Avignon, ci în întreaga lume”, au transmis oorganizatorii.
Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vișniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956, la Rădăuți. A debutat cu poezie în revista „Luceafărul”, în 1972. Mai târziu, stabilit la București, unde a studiat filosofie, s-a numărat printre fondatorii „Cenaclului de luni”, condus de criticul Nicolae Manolescu. Primul volum a fost lansat în 1980, la editura Albatros, cu o culegere intitulată „La noapte va ninge”. Matei Vișniec este autorul a șapte volume de poezie, șapte romane, o carte de nuvele și peste 50 de piese de teatru. Din 1987, trăiește în Franța și lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale.
„Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi și s-au aflat pe afiș în peste 30 de țări. Numeroase premii i-au răsplătit actvitatea, începînd cu Premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1984 pentru volumul „Înțeleptul la ora de ceai”. El a mai obținut Premiul Academiei Române și Premiul UNITER (Uniunea teatrală din România) pentru întreaga activitate. În Franța, i s-a decernat Premiul presei la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, Premiul european al Societății Autorilor și Compozitorilor Dramatici (SACD), precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet”, au precizat reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.
Evenimentul Dramaturgi români din toate timpurile va debuta vineri, 27 ianuarie, ora 17:00, cu conferința „Întâlnire cu prietenii lui Matei Vișniec și operele sale”, în spațiul expozițional al teatrului. Printre invitații acestei dezbateri se numără profesorul de limba și literatura română Gheorghe Cîrstian de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și poetul Vlad Sibechi. Actorii teatrului sucevean vor participa la această conferință cu momente originale și autentice, lecturând diverse texte ale dramaturgului Matei Vișniec. De asemenea, vor fi prezenți Luana Popa, de la Asociația „Un Concept Luna”, și Marius Rogojinschi, managerul Teatrului „Vasilache” Botoșani. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Sâmbătă, 28 ianuarie, la ora 19:00 va avea loc al doilea eveniment dedicat lui Matei Vișniec, spectacolul „Caragiale e de vină!”, al cărui text este semnat de autor, în regia lui Mihai Lungeanu. Pentru această producție a Teatrului „Vasilache” București, biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.
În încheierea evenimentului, duminică, 29 ianuarie, aniversarea a 67 de ani de viață ai dramaturgului Matei Vișniec va fi marcată cu spectacolul „Întoarcerea acasă”, regizat de Botond Nagy. Spectacolul a fost foarte apreciat în cadrul Festivalul Național de Teatru 2022, atât de critica de specialitate, cât și de public. Biletele sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro.
„Librăria Cărturești Suceava va fi alături de noi și în cadrul acestui eveniment. Astfel, în foaierul teatrului va fi amenajat un stand de carte de unde spectatorii pot achiziționa cărți ale dramaturgului Matei Vișniec, atât sâmbătă cât și duminică, înainte de intrarea la spectacol”, au adăugat organizatorii manifestării culturale.
