Articole GeneraleComunicate de presaCulturaEvenimenteStiriStiri Locale

SOLD OUT pentru premiera spectacolului „Impostorul”, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a anunțat că premiera spectacolului „IMPOSTORUL”, de Molière, programată pe data de 22 ianuarie, ora 19:00, este Sold – Out, iar următoarea reprezentație a acestui spectacol va avea loc pe data de 1 februarie 2023, la ora 19:00.

Una dintre cele mai importante piese scrisă de celebrul dramaturg Molière – „Tartuffe sau Impostorul” este montată pe scena teatrului sucevean de regizorul Mădălin Hîncu. Din echipa cu care acesta a ales să lucreze pentru acest proiect mai fac parte scenograful Răzvan Bordoș, light designerul Costi Baciu, designerul video Mihai Nistor și criticul de teatru Doru Mareș, care a realizat traducerea textului, cu toții fiind artiști cunoscuți și apreciați de critica de specialitate și de public.

Titlul spectacolului, care va avea premiera pe 22 ianuarie, este „IMPOSTORUL”, piesa imaginând o satiră puternică și subtilă, care denunță planurile de profitor ale personajului principal, Tartuffe, ce reprezintă, în esență, un tip de caracter al „impostorului”, care urmărește doar câștigul personal, sub masca virtuților sale creștine.

Molière a creat o comedie extraordinar de valoroasă – „Tartuffe sau impostorul”, care a deschis calea dezvoltării ulterioare a dramei europene. Comedia, care a fost jucată pentru prima dată în fața regelui, în reședința sa de la Versailles, în 1664, este o satiră violentă, îndreptată împotriva ipocriziei (în special, a celei clericale, bigote). Subiectul acestei comedii care ataca religia într-o societate profund creștină a declanșat, la acea vreme, un mare scandal, încheiat cu interzicerea piesei”, au precizat reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

„Povestea sună cam așa: Magnatul Orgon cade în grațiile unui personaj suspect, evlaviosul Tartuffe. Influența lui Tartuffe devine subiect de îngrijorare pentru membrii familiei lui Orgon, suspectându-l pe „cucernic” de intenții necuviincioase. Însă drumul spre adevăr devine unul problematic, iar demascarea lui Tartuffe se transformă într-un parcurs plin de răsturnări de situație, unde personajele își pun la bătaie propriile credințe. Având la dispoziție tot acest context, am decis să abordez piesa dintr-un unghi foarte particular. Pentru mine, textul lui Molière pare să se formuleze în jurul unui paradox fascinant: putem să obținem ceea ce ne dorim în lipsa imposturii? „IMPOSTORUL” este un spectacol despre prețul pe care trebuie să-l plătim într-o lume unde binele și răul se confundă. O satiră acidă scrisă în urmă cu 4 secole devine astăzi o tragicomedie perfectă pentru epoca post-adevărului, o poveste unde prostia, orgoliul și fundamentalismul religios își dau întâlnire pentru a contura tabloul unei lumi aflate în criză”, a declarat regizorul Mădălin Hîncu.

Mădălin Hîncu este deja la a doua colaborare cu teatrul sucevean, prima fiind regia spectacolului „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, care a avut premiera în decembrie 2021. „Picnic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal reprezintă spectacolul de licență a regizorului, pentru care a obținut „Premiul pentru cea mai bună regie” la Gala Absolvenților 2015.

IMPOSTORUL

Text: Molière
Traducere: Doru Mareș
Regie și adaptare: Mădălin Hîncu
Scenografie: Răzvan Bordoș
Lighting design: Costi Baciu
Video design: Mihai Nistor
Distribuția: Horia Butnaru, Cătălin Ștefan Mîndru, Clara Popadiuc, Alexandru Marin, Cristina Florea, Răzvan Bănuț, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Bogdan Amurăriței
Cu participarea: Sebastian Rațiu, Alexandru Polonic, Ciprian Boca

Articole Similare

Back to top button