Articole GeneraleIstoriePoliticSocial

Lumea ca o pradă

Prof. VASILE CONSTANTIN BOGHIAN

Vedem astăzi că o așa-zisă elită provenită din superbogații planetei, care controlează lumea provocând pandemii, crize globale, războaie, ne-a adus deja într-o fază periculoasă greu de imaginat cu câțiva ani în urmă, cu expansiune rapidă îndeosebi în SUA și Europa de Vest, dar probabil, curând, și la noi pe fondul „politicii în genunchi” practicate de conducătorii noștri. Să vedem pe scurt cum s-a ajuns în timp la această situație care afectează grav bazele existenței societății umane pe care încă o cunoaștem.

În 1917 l-au sprijinit pe Lenin să preia puterea în Rusia și să introducă experimentul comunist. Apoi comuniștii, odată ajunși la putere, n-au mai respectat întru totul cerințele celor care i-au ajutat.

De aceea au creat fascismul (nazismul – vârful său de lance) ca o contrapondere la comunismul scăpat de sub control. Până la urmă lucrurile nu au evoluat chiar cum și-au dorit ei, fiind nevoiți să deruleze un „război rece” pentru dărâmarea comunismului. Acesta, neavând fundații economice serioase și nicio motivație tentantă a muncii, a fost sufocat economic apoi infiltrat și dărâmat și politic. Pentru reușita operațiunii i-au sprijinit să ajungă la putere pe cei mai capabili, inteligenți și hotărâți oameni politici care să poată pune în practică demolarea comunismului. S-au folosit de Ronald Reagan (și apoi George Bush senior), Mihail Gorbaciov, Helmut Kohl, Margaret Thatcher, Francois Mitterand și chiar Papa Ioan Paul al doilea. Totodată s-a promovat imaginea unui capitalism atrăgător, tentant pentru cetățenii țărilor socialist-comuniste, iar operațiunea a reușit în cele din urmă în 1989 chiar și în România.

Astăzi nu mai există niciun obstacol serios pentru ei în preluarea totală a puterii, supertehnologia este în mâinile lor, având bineînțeles toată puterea economică. După capturarea facilă a Crimeei, Rusia a căzut ușor în capcana războiului și marșează pare-se inconștient într-o aventură care s-ar putea să o lase la sfârșit doar în postura de putere nucleară regională.

China doar dacă cucerește Taiwanul ar putea deveni concurent serios pe același culoar neomarxist. Dacă Rusia pierde și se compromite, China pierde și ea un potențial aliat și probabil nu va mai ataca Taiwanul cel puțin pentru un timp.

Titlul ultimei mele cărți – „De la comunism la globalizare și înapoi?” – sugerează încă de cu ceva ani în urmă că ni se pregătește la nivel global tot un fel de comunism, dar mult mai evoluat decât precedentul, în sensul că prin globalizare și supertehnologie stăpânii multinaționalelor (și nu numai) vor ține totul sub un control fără cusur mai ales că numărul total al populației planetei, spun ei fără nicio jenă, va trebui să scadă serios. Cei rămași încă necesari pentru ei un timp vor deveni treptat un fel de sclavi moderni, fără libertăți, fără proprietate, controlați total și asta până ce inteligența artificială îi va înlocui în mare parte și pe ei.

În acest moment, se îmbină manipularea în masă cu forța pentru deposedarea cât mai rapidă îndeosebi a cetățenilor SUA și europeni de cultură, tradiții, religie creștină, identitate națională. Suntem anunțați că banii vor dispărea, înlocuiți probabil cu credite sociale, cum sunt deja la chinezi, va dispărea cât de curând și proprietatea individuală pentru marea masă a oamenilor (nu și pentru ei) și mai ales se forțează un mélange rasial, deocamdată mai ales în SUA și Europa de Vest, iar sexualizarea dusă la extrem, vom vedea imediat că a ajuns la situații de-a dreptul monstruoase. Toate acestea se desfășoară chiar mai repede decât își programaseră ei, tocmai pentru că opoziția societății (civile) este aproape inexistentă.

Manipularea reușește surprinzător de eficient și pentru că majoritatea conducătorilor actuali, aduși în funcții cu ajutorul lor, sunt parcă aleși special dintre cei mai incapabili, mai slabi dotați intelectual, mai corupți și șantajabili, care le fac jocurile inconștient sau poate în colaborare. Oricum „aleșii” lor sunt cea mai slabă clasa politică din ultimele două secole, căci alții mai capabili și corecți s-ar fi opus. Trump le-a încurcat planurile și l-au înlăturat, cu eforturi și cheltuieli uriașe. Nu-i nimic, își refac acum finanțele.

Majoritatea țărilor, îndeosebi europene, își măresc consistent bugetul pentru apărare, iar multinaționalele din industria armamentului prosperă. Tot ei au provocat și așa-zisa criză energetică; câștigurile lor, vedem și noi că sunt colosale și ne întrebăm: oare de ce nu îi oprește nimeni? În scurt timp își vor umfla din nou câștigurile și multinaționalele din industria farmaceutică, deoarece se pregătește, printre altele, și un „vaccin” contra cancerului. Doar dacă ne gândim la experiențele anterioare este posibil ca și acest vaccin să le fie de și mai mare ajutor pentru reducerea numărului populației, mai eficient decât COVID-ul și vaccinurile experimentale ARN mesager. Forțați de instanțe au publicat în cele din urmă cel puțin două pagini de reacții adverse la vaccin, care de care mai periculoasă chiar pentru viața omului.

Tot mai mulți oameni constată pe pielea lor că, în cel mai fericit caz, vaccinul doar le-a slăbit imunitatea, vulnerabilizându-i în fața bolilor de tot felul. Și mai grave sunt morțile subite îndeosebi în rândul tinerilor vaccinați. Vaccinul contra cancerului este tot ARN mesager și tot Bio N Tech-Pfizer cu baza comună de cercetare cu cel contra COVID. Se testează deja pe oameni, primul cobai fiind un cetățean UE.

Am lăsat spre finalul articolului ultimele noutăți cel puțin șocante, dacă nu chiar monstruoase, din războiul lor deschis pentru distrugerea societății umane. De la 1 ianuarie 2023, statul California a aprobat posibilitatea schimbării sexului copiilor fără acceptul părinților. Dacă vreun părinte se opune hotărârii unui copil (incapabil la o vârstă fragedă să ia o asemenea hotărâre în mod responsabil și conștient) poate fi arestat. Sunt deja mulți copii care și-au făcut operație de schimbare de sex, mai exact au fost mutilați fizic și psihic. Unii deja regretă, dar nu mai au ce face. S-au înmulțit clinicile pentru schimbare de sex de la doar două în 2019, la câteva sute în prezent. Transgenderii creați în urma acestor operațiuni diabolice sunt practic o nouă specie degradată din start. Pare dintr-un film horror, dar este crunta realitate.

Din păcate, cei mai mulți dintre noi dorm liniștiți, anesteziați cu povestea că realitatea pe care o văd ar fi de fapt „teoria conspirației”. Dormiți liniștiți, căci coșmarul horror abia a început, dar ajunge pentru toți!

Articole Similare

Back to top button