Anul 2023 a debutat cu o nouă provocare medicală de Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Pe data de 6 ianuarie, echipa operatorie, formată din dr. Gelu Duprii și dr. Vlad Covrig, medici OMF (chirurgie oro-maxilo-facială), dr. Violeta Stefan, medic anestezist, și asistent Cătălina Obadă, a efectuat o intervenție chirurgicală de urgență la o tânără în vârstă de 20 de ani, victima unei agresiuni.
Conform medicului Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava, pacienta prezenta fractură dublă de mandibulă (subcondiliană stânga și laterală dreapta), caracterizată prin asimetrie facială, inocluzie fronto-laterală, tulburări funcționale, durere, amplitudinea deschiderii gurii limitată, sângerare intraorală activă.
Intervenția chirurgicală a durat aproximativ 3 ore și a decurs fără complicații. Fragmentele osoase deplasate au fost repoziționate de echipa medicală și stabilizate cu plăcuțe și șuruburi de osteosinteză. Postoperator, pacienta se simte bine, iar funcția masticatorie, fonația și mimica se desfășoară în limitele normale, activitatea nervului facial nefiind lezată.
„Particularitatea cazului este dată de unul din focare și anume fractura subcondiliană, unde intervenția presupune ca abordarea să fie transparotidiană, unde întâlnim nervul facial ce se ocupă cu mimica feței pe partea afectată, precum și vase importante cu risc vital. S-a operat cu maximă atenție și precizie în permanență. Distanța față de nerv fiind de aproximativ 1-2 mm, orice mică abatere de la protocol ar fi putut lăsa pacienta cu pareză definitivă hemifacială.
Trebuie precizat că astfel de intervenții sunt foarte rare în spitalele din România”, a declarat dr. Duprii Gelu, medic OMF.