Articole GeneraleComunicate de presaInterneSocialStiriStiri Nationale

Tinerii din medii defavorizate pot primi sprijin financiar pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi

Fundația Pentru Comunitate lansează a opta ediție a programului „Permis pentru viitor”, prin care tinerii din medii defavorizate pot beneficia de sprijin financiar pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi. Înscrierile se fac până pe data de 24 ianuarie 2023.

Prin intermediul acestui program, sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate reprezenta un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

„Odată cu reducerea la 18 ani a vârstei minime de obținere a permisului de conducere pentru categoriile C, CE și la 21 de ani pentru categoriile D, DE, a crescut rolul programului Permis pentru viitor în integrarea tinerilor din mediile defavorizate pe piața muncii”, au precizat inițiatorii programului.

Persoanele eligibile pentru finanțarea asigurată de compania MOL România sunt tineri din medii defavorizate, cu vârsta între 18 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 24 ianuarie 2023.

Pe lângă formularul de înscriere completat doritorii trebuie să trimită următoarele documente:

– scrisoare de motivare personală;

– anchetă socială;

– declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii;

– ofertă de preț de la școala de șoferi;

– document despre nivelul studiilor absolvite.

Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/permis.

În decursul celor șapte ediții anterioare ale acestui program, 143 tineri au finalizat cu succes cursurile și au promovat examenul pentru obținerea permisului de conducere, iar alți 41 de beneficiari urmează studiile sau sunt programați pentru examen.

Articole Similare

Back to top button