Articole GeneraleSocialStiriStiri Locale

Sistemul de e-Ticketing pentru transportul public în Suceava a devenit funcțional

Lucian Horșovschi, viceprimarul Municipiului Suceava, a anunțat marți, 1 noiembrie 2022, că sistemul de e-Ticketing pentru transportul public local a devenit funcțional.

Astfel, călătorii au posibilitatea de a achiziționa bilete, abonamente nenominale și carduri de călătorie, care ce pot fi încărcate cu bani, de la cele 22 de automate amplasate în stațiile de călători din oraș. Plata poate fi realizată atât în numerar, cât și folosind cardurile bancare.

„În perioada de acomodare vom merge pe sistem hibrid, astfel că biletele vor putea fi cumpărate și din autobuz, iar până la sosirea tuturor autobuzelor electrice, liniile 2 și 5 vor circula în sistem clasic”, a declarat Lucian Harșovschi.

Bilete de călătorie eliberate de automatele puse în funcțiune au valabilitate de 60 de minute, prețul unui bilet rămânând de 2,5 lei. Odată cu introducerea tuturor autobuzelor electrice, se vor elibera bilete și cu valabilitate de 100 și 200 de minute, prețul lor fiind de 3, respectiv 5 lei.

De asemenea, în 47 de stații din Suceava, de câteva zile, sunt în teste panourile de afișaj, ce indică numărul liniei și timpul în care autobuzul va ajunge în respectiva stație. Începând cu luna decembrie, sucevenii vor avea la dispoziție aplicația de mobil SuceavaPass, care va conține informații legate de liniile din Suceava, traseul și programul acestora, dar și posibilitatea de a achiziționa bilete, abonamente și carduri de călătorie online, informează viceprimarul.

Eventualele nereguli sau neclarități pot fi transmise la numărul de telefon 0742264158.

Articole Similare

Back to top button