AdministratieArticole GeneraleInterviuri si ReportajePoliticSocial

VIDEO | Orașul Siret, inclus în proiectul Comisiei Europene „Europe in My Region”

Prezent în studioul Radio AS, primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, și-a exprimat satisfacția față de includerea orașului Siret în portofoliul de succes al Comisiei Europene, unde mai figurează doar alte două orașe din România, în cadrul inițiativei „Europe in My Region”, prin care se promovează localitățile din cele 240 de regiuni europene care reușesc să absoarbă în mod exemplar fonduri europene prin programe de succes. 

Orașul Siret este lider în accesarea fondurilor europene în Regiunea Nord-Est.

În acest context, edilul a precizat că orașul se află pe prima poziție în regiunea Nord-Est, în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Cele 30 de milioane de euro absorbite se adresează unui număr de 21 de obiective din cadrul celor 9 proiecte semnate. Acestea se află în faze diferite de derulare, a declarat Adrian Popoiu în interviul acordat postului de radio AS. Astfel, 4 proiecte sunt deja finalizate, 3 sunt în curs de finalizare, un altul este în plină desfășurare, iar la cel de al nouălea, Parcul Științific și Tehnologic, lucrările se vor intensifica la începutul anului viitor.  

Articole Similare

Back to top button