
DE 4 ORI AUR!
Anul cu adevărat excepțional al canotajului românesc nu se putea încheia fără încă o performanță uluitoare: 4 medalii de aur obținute de sportivii noștri la CM desfășurate la Racice, în Cehia.
Probele în care canotorii români au câștigat aurul sunt: simplu vâsle feminin (Ionela Cozmiuc – suceveancă!), dublu rame masculin (Marius Cozmiuc, soțul Ionelei, și Sergiu Bejan – suceveni!), dublu vâsle feminin (Ancuța Bodnar – suceveancă! și Simona Radiș, din Avrameni, Botoșani), precum și 8 + 1 feminin.
De remarcat și că Ancuța Bodnar a cules cu acest prilej singura medalie de aur care îi lipsea, deținând acum toate 3 titlurile: european, mondial și olimpic!



