Articole GeneraleComunicate de presaEducatieStiriStiri Locale

Centrul Județean de Excelență Suceava dă startul înscrierilor pentru elevi și cadre didactice în noul an școlar, 2022-2023

În anul școlar 2022-2023, cursurile de pregătire pentru performanță oferite de către CJEx Suceava vor  debuta în săptămâna 3-8 octombrie 2022.

Gabriela Scutaru, Directoarea Centrului Județean de Excelență, a precizat că orele de curs se vor desfășura cu prezență fizică, în patru unități de învățământ din oraș. Astfel, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” se vor desfășura cursurile pentru disciplinele matematică și biologie, nivel gimnazial și liceal, la Colegiul Național „Petru Rareș”, orele de chimie, fizică, astronomie și astrofizică, nivel gimnazial și liceal, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” – disciplina limba și literatura română, nivel liceal, iar la Școala Gimnazială nr. 3 Suceava – limba și literatura română, nivel gimnazial.

Oferta educațională a Centrului Județean de Excelență Suceava cuprinde următoarele discipline și domenii:

  • limba și literatura română:
    • liceu: clasele a IX-a + a X-a – 20 de locuri, clasa a XI-a – 20 de locuri, clasa a XII-a – 20 de locuri; 
    • gimnaziu: clasele  V-VIII – câte 20 de locuri/clasă.
  • matematică: 
    • liceu: clasa a IX-a – 20 de locuri, clasa a X-a –  20 de locuri, clasele XI-XII – 40 de locuri;
    • gimnaziu: clasele V-VIII – 80 de locuri (20/clasă)
  • fizică:
    • liceu: clasa a IX-a – 20 de locuri, clasa a X-a – 20 de locuri, clasele XI+XII – 20 de locuri;
    • gimnaziu: clasele VI-VIII – 60 de locuri (20 locuri/clasă).
  • astronomie și astrofizică: liceu – 20 de locuri.
  • chimie:
    • liceu: clasele IX-XII – 80 de locuri (câte câte 20/clasă);
    • gimnaziu: clasele VII+VIII – 20 de locuri.
  • biologie:
    • liceu: clasa a X-a – 20 de locuri, clasa a XI-a – 100 de locuri, clasa a XII-a – 20 de locuri.

La acestea, se adaugă proiecte inițiate la nivel local privind pregătirea teoretică, pregătirea pentru examene, dar și dezvoltarea personală a elevilor din învățământul liceal, după cum urmează:

  1. „Psihologie pentru examene”: nivel liceal, 2 grupe, 40 de locuri; 
  2. „Clubul de debate – Logica în activități de dezbatere și argumentare”: nivel liceal, clasele IX-XII, 2  grupe, 42 de locuri.

Atât cadrele didactice care doresc să se înscrie pentru disciplinele menționate în oferta educațională în calitate de profesori lectori, cât și elevii doritori și capabili de performanță pot accesa site-ul Centrului Județean de Excelență Suceava, unde vor regăsi toate documentele necesare și condițiile stipulate în conformitate cu normativele în vigoare.

Perioada de înscriere este cuprinsă între 12 și 29 septembrie, pentru ambele categorii, profesori și elevi.

Articole Similare

Back to top button